Psaltirea lui David - Catisma a zecea

PSALMUL 70

Al lui David

1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu rușinat în veac.

2. Întru dreptatea Ta, izbăvește‑mă și mă scoate, pleacă urechea Ta către mine și mă mântuiește.

3. Fii mie Dumnezeu apărător și loc întărit, ca să mă mântuiești,

4. Că întărirea și scăparea mea ești Tu.

5. Dumnezeul meu, izbăvește‑mă din mâna păcătosului, din mâna călcătorului de lege și a celui ce face strâmbătate,

6. Că Tu ești așteptarea mea, Doamne; Domnul este nădejdea mea din tinerețile mele.

7. Întru Tine m‑am întărit din pântece; din pântecele maicii mele Tu ești acoperitorul meu; întru Tine este lauda mea pururea.

8. Ca o minune m‑am făcut multora, iar Tu ești ajutorul meu cel tare.

9. Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare-cuviința Ta.

10. Nu mă lepăda la vremea bătrâneților; când va lipsi tăria mea, să nu mă lași pe mine.

11. Că au zis vrăjmașii mei mie și cei ce păzesc sufletul meu s‑au sfătuit împreună,

12. Zicând: Dumnezeu l‑a părăsit pe el, urmăriți‑l și‑l prindeți pe el, că nu este cel ce izbăvește.

13. Dumnezeule, nu Te depărta de la mine; Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte!

14. Să se rușineze și să piară cei ce defăimează sufletul meu, să se îmbrace cu rușine și înfruntare cei ce caută să‑mi facă rău.

15. Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine și voi înmulți lauda Ta.

16. Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua mântuirea Ta, al căror nume nu‑l cunosc.

17. Intra‑voi întru puterea Domnului; Doamne, îmi voi aduce aminte numai de dreptatea Ta.

18. Dumnezeule, m‑ai învățat din tinerețile mele și eu și astăzi vestesc minunile Tale.

19. Până la bătrânețe și căruntețe,

20. Dumnezeule, să nu mă părăsești,

21. Ca să vestesc brațul Tău la tot neamul ce va să vină,

22. Puterea Ta și dreptatea Ta, Dumnezeule, până la cele înalte, mărețiile pe care le‑ai făcut. Dumnezeule, cine este asemenea Ție?

23. Multe necazuri și rele ai trimis asupra mea, dar întorcându‑Te, mi‑ai dat viață și din adâncurile pământului iarăși m‑ai scos.

24. Înmulțit‑ai spre mine mărirea Ta și, întorcându‑Te, m‑ai mângâiat și din adâncurile pământului iarăși m‑ai scos.

25. Că eu voi lăuda cu instrumente de cântare adevărul Tău, Dumnezeule, cânta‑voi Ție din alăută, Sfântul lui Israel.

26. Bucura‑se‑vor buzele mele când voi cânta Ție și sufletul meu pe care l‑ai mântuit.

27. Încă și limba mea toată ziua va rosti dreptatea Ta, când vor fi rușinați și înfruntați cei ce caută să‑mi facă rău.

PSALMUL 71

Al lui David

1. Dumnezeule, judecata Ta dă‑o împăratului și dreptatea Ta fiului împăratului,

2. Ca să judece pe poporul Tău cu dreptate și pe săracii Tăi cu judecată.

3. Să aducă munții pace poporului Tău și dealurile dreptate.

4. Judeca‑va pe săracii poporului și va milui pe fiii săracilor și va umili pe clevetitor.

5. Și se vor teme de Tine cât va fi soarele și cât va fi luna din neam în neam.

6. Pogorâ‑se‑va ca ploaia pe lână și ca picăturile ce cad pe pământ.

7. Răsări‑va în zilele lui dreptatea și mulțimea păcii, cât va fi luna.

8. Și va domni de la o mare până la alta și de la râu până la marginile lumii.

9. Înaintea lui vor îngenunchia etiopienii și vrăjmașii lui țărâna vor linge.

10. Împărații Tarsisului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai reginei Saba prinoase vor aduce.

11. Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji lui.

12. Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic și pe sărmanul care nu avea ajutor.

13. Va avea milă de sărac și de sărman și sufletele săracilor va mântui;

14. De camătă și de asuprire va scăpa sufletele lor și scump va fi numele lor înaintea lui.

15. Și va fi viu și se va da lui din aurul Arabiei și se vor ruga pentru el pururea; toată ziua îl vor binecuvânta pe el.

16. Fi‑va belșug de pâine pe pământ până‑n vârful munților; pomii roditori se vor înălța ca cedrii Libanului; și vor înflori cei din cetate ca iarba pământului.

17. Numele lui va dăinui pe vecie; cât va fi soarele va fi pomenit numele lui.

18. Se vor binecuvânta întru el toate semințiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe el.

19. Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul Care face minuni.

20. Și binecuvântat este numele slavei Lui în veac și în veacul veacului.

21. Tot pământul se va umple de slava Lui. Amin. Amin.

Slavă…

PSALMUL 72

Al lui Asaf

1. Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepți la inimă.

2. Iar mie, puțin a fost de nu mi‑au alunecat picioarele, puțin a fost de nu s‑au poticnit pașii mei.

3. Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoșilor.

4. Că n‑au necazuri până la moartea lor și tari sunt când lovesc ei.

5. De osteneli omenești n‑au parte și cu oamenii nu sunt biciuiți.

6. Pentru aceea îi stăpânește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea și silnicia.

7. Din răutatea lor iese nedreptatea și cugetele inimii lor ies la iveală.

8. Gândesc și vorbesc cu vicleșug, nedreptate grăiesc de sus.

9. Până la cer ridică gura lor și cu limba lor străbat pământul.

10. Pentru aceasta poporul meu se ia după ei și găsește că ei sunt plini de zile bune

11. Și zice: «Cum? Știe aceasta Dumnezeu? Are cunoștință Cel Preaînalt?

12. Iată, aceștia sunt păcătoși și sunt îndestulați. Veșnic sunt bogați».

13. Iar eu am zis: «Deci, în deșert am fost drept la inimă și mi‑am spălat întru cele nevinovate mâinile mele,

14. Că am fost lovit toată ziua și mustrat în fiecare dimineață».

15. Dacă aș fi grăit așa, iată, aș fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.

16. Și mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.

17. Până ce am intrat în locașul cel sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles sfârșitul celor răi:

18. Într‑adevăr, pe drumuri viclene i‑ai pus pe ei și i‑ai doborât când se înălțau.

19. Cât de iute i‑ai pustiit pe ei! S‑au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.

20. Ca visul celui ce se deșteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l‑ai făcut.

21. De aceea s‑a bucurat inima mea și rărunchii mei s‑au potolit.

22. Că eram fără de minte și nu știam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine.

23. Apucatu‑m‑ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m‑ai povățuit și cu slavă m‑ai primit.

24. Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Și afară de Tine, ce am dorit pe pământ?

25. Stinsu‑s‑a inima mea și trupul meu, Dumnezeul inimii mele, și partea mea, Dumnezeule, în veac.

26. Că, iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit‑ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.

27. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului.

PSALMUL 73

Al lui Asaf

1. Pentru ce m‑ai lepădat, Dumnezeule, până în sfârșit? Aprinsu‑s‑a inima Ta peste oile pășunii Tale.

2. Adu‑Ți aminte de poporul Tău, pe care l‑ai câștigat de la început.

3. Izbăvit‑ai toiagul moștenirii Tale, muntele Sionului, acesta în care ai locuit.

4. Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până la sfârșit, că rău a făcut vrăjmașul în locul cel sfânt al Tău.

5. Și s‑au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul locului de prăznuire al Tău, pus‑au semnele lor drept semne;

6. Sfărâmat‑au intrarea cea de deasupra.

7. Ca în codru cu topoarele au tăiat ușile locașului Tău, cu topoare și ciocane l‑au sfărâmat.

8. Ars‑au cu foc locașul cel sfânt al Tău, până la pământ; spurcat‑au locul numelui Tău.

9. Zis‑au în inima lor, împreună cu neamul lor: «Veniți să ardem toate locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu de pe pământ».

10. Semnele noastre nu le‑am văzut; nu mai este profet și pe noi nu ne va mai cunoaște.

11. Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmașul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în sfârșit?

12. Pentru ce întorci mâna Ta și dreapta Ta din sânul Tău până în sfârșit?

13. Dar Dumnezeu, Împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în mijlocul pământului.

14. Tu ai despărțit, cu puterea Ta, marea; Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă;

15. Tu ai sfărâmat capul balaurului; datu‑l‑ai pe el mâncare popoarelor pustiului.

16. Tu ai deschis izvoare și pâraie. Tu ai secat râurile Itanului.

17. A Ta este ziua și a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina și soarele.

18. Tu ai făcut toate marginile pământului; vara și primăvara Tu le‑ai zidit.

19. Adu‑Ți aminte de aceasta: vrăjmașul a ocărât pe Domnul și poporul cel fără de minte a hulit numele Tău.

20. Să nu dai fiarelor sufletul ce Te laudă pe Tine; sufletele săracilor Tăi să nu le uiți până în sfârșit.

21. Caută spre legământul Tău, că s‑au umplut ascunzișurile pământului de locuințele fărădelegilor.

22. Să nu se întoarcă rușinat cel umilit; săracul și sărmanul să laude numele Tău.

23. Scoală‑Te, Dumnezeule, apără pricina Ta; adu‑Ți aminte de ocara de fiecare zi, cu care Te necinstește cel fără de minte.

24. Nu uita strigătul vrăjmașilor Tăi! Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea spre Tine.

Slavă…

PSALMUL 74

Al lui Asaf

1. Lăuda‑Te‑vom pe Tine, Dumnezeule, lăuda‑Te‑vom și vom chema numele Tău.

2. Voi spune toate minunile Tale. «Când va fi vremea», zice Domnul, «cu dreptate voi judeca.

3. Cutremuratu‑s‑a pământul și toți cei ce locuiesc pe el; Eu am întărit stâlpii lui».

4. Și am zis celor fără de lege: «Nu faceți fărădelege!» și păcătoșilor: «Nu înălțați fruntea!

5. Nu ridicați la înălțime fruntea voastră, să nu grăiți nedreptate împotriva lui Dumnezeu».

6. Că nici de la răsărit, nici de la apus, nici din munții pustiei nu vine ajutorul;

7. Ci Dumnezeu este judecătorul; pe unul îl smerește și pe altul îl înalță.

8. Paharul este în mâna Domnului, plin cu vin curat bine‑mirositor, și îl trece de la unul la altul, dar drojdia lui nu s‑a vărsat; din ea vor bea toți păcătoșii pământului.

9. Iar eu mă voi bucura în veac, cânta‑voi Dumnezeului lui Iacov.

10. Și toate frunțile păcătoșilor voi zdrobi și se va înălța fruntea dreptului.

PSALMUL 75

Al lui Asaf

1. Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu; în Israel mare este numele Lui.

2. Că s‑a făcut în Ierusalim locul Lui și locașul Lui în Sion.

3. Acolo a zdrobit tăria arcurilor, arma și sabia și războiul.

4. Tu luminezi minunat din munții cei veșnici.

5. Tulburatu‑s‑au toți cei nepricepuți la inimă, dormit‑au somnul lor și toți cei războinici nu și‑au mai găsit inimile.

6. De certarea Ta, Dumnezeule al lui Iacov, au încremenit călăreții pe cai.

7. Tu înfricoșător ești și cine va sta împotriva mâniei Tale?

8. Din cer ai făcut să se audă judecată; pământul s‑a temut și s‑a liniștit,

9. Când s‑a ridicat la judecată Dumnezeu, ca să mântuiască pe toți blânzii pământului.

10. Că gândul omului Te va lăuda și amintirea gândului Te va prăznui.

11. Faceți făgăduințe și le împliniți Domnului, Dumnezeului vostru. Toți cei dimprejurul Lui vor aduce daruri

12. Celui înfricoșător și Celui ce ia duhurile căpeteniilor, Celui înfricoșător împăraților pământului.

PSALMUL 76

Al lui Asaf

1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu și a căutat spre mine.

2. În ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar și noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui și n‑am slăbit; sufletul n‑a vrut să se mângâie.

3. Adusu‑mi‑am aminte de Dumnezeu și m‑am cutremurat; gândit‑am și a slăbit duhul meu.

4. Ochii mei au luat‑o înainte, treji; tulburatu‑m‑am și n‑am grăit.

5. Gândit‑am la zilele cele de demult și de anii cei veșnici mi‑am adus aminte și cugetam;

6. Noaptea în inima mea gândeam și se frământa duhul meu zicând:

7. Oare, în veci mă va lepăda Domnul și nu va mai binevoi în mine?

8. Oare, până în sfârșit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam?

9. Oare va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale?

10. Și am zis: Acum am început să înțeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.

11. Adusu‑mi‑am aminte de lucrurile Domnului și‑mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.

12. Și voi cugeta la toate lucrurile Tale și la faptele Tale mă voi gândi.

13. Dumnezeule, în sfințenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni!

14. Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit‑ai cu brațul Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacov și ai lui Iosif.

15. Văzutu‑Te‑au apele, Dumnezeule, văzutu‑Te‑au apele și s‑au spăimântat și s‑au tulburat adâncurile.

16. Glas au dat norii că săgețile Tale trec.

17. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat‑au fulgerele Tale lumea, clătinatu‑s‑a și s‑a cutremurat pământul.

18. În mare este calea Ta și cărările Tale în ape multe și urmele Tale nu se vor cunoaște.

19. Povățuit‑ai ca pe niște oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise și a lui Aaron.

Slavă…

DUPĂ A ZECEA CATISMĂ

Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…

Apoi troparele, glasul al 6‑lea:

De înfricoșătoarea zi a venirii Tale și de dreapta judecată temându‑mă, Doamne, mă spăimântez și tremur, ca unul ce am mulțime de păcate. Ci, ca un Dumnezeu milostiv, mai înainte de sfârșit întoarce‑mă și mă mântuiește, Mântuitorul meu,  mult‑Îndurate!

Slavă…

Când se vor pune scaunele la judecată, Doamne, și oamenii vor sta înaintea divanului Tău, atunci nu va fi mai de cinste împăratul decât ostașul, nici stăpânul nu va fi mai presus de robul său, că fiecare din faptele lor, sau se va slăvi, sau se va rușina!

Și acum…

Preacurată Fecioară, Maica lui Hristos, numai tu singură te‑ai învrednicit de mari daruri, căci ai născut cu trup pe Unul din Treime, pe Hristos, Dătătorul de viață, pentru mântuirea sufletelor noastre.

Apoi Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea aceasta:

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă și necuprins întru îndurare, Care singur ești din fire fără de păcat, și fără de păcat Te‑ai făcut om pentru noi, ascultă, în ceasul de acum, această rugăciune umilită a mea. Sărac și lipsit sunt de fapte bune și inima mea mi s‑a tulburat întru mine, iar Tu, Doamne, Preaînalte Împărate al cerului și al pământului, știi că toate tinerețile mele le‑am cheltuit în păcate și umblând după poftele trupului meu, m‑am făcut bucurie demonilor și am urmat în totul diavolului, tăvălindu‑mă totdeauna în noroiul poftelor. Știi că, întunecându‑mi‑se gândul, din copilărie și până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci robit fiind cu totul de poftele ce mă cuprind, m‑am făcut de râs și de batjocură demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea că‑i nesuferită urgia mâniei Tale asupra păcătoșilor. Acum, gătită fiind gheena focului și din această pricină căzând în deznădăjduire, încă n‑am venit la simțul pocăinței, ci sunt puțin și gol de dragostea Ta. Că ce fel de păcat n‑am făcut eu? Ce lucru drăcesc n‑am lucrat? Ce faptă grozavă și înverșunată n‑am săvârșit cu sârguință și peste măsură? Mintea mi‑am întinat‑o cu totul prin cugetele trupești; trupul mi l‑am spurcat prin împreunări de tot felul; duhul cu totul mi l‑am pângărit cu învoirea la păcat; toate membrele ticălosului meu trup le‑am pus să lucreze și să slujească păcatului. Cine, dar, nu mă va plânge pe mine, ticălosul? Cine nu mă va jeli pe mine, osânditul? Pentru că singur eu, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând pe toți păcătoșii ce au fost în decursul veacurilor, păcătuind fără asemănare și de neiertat. Dar de vreme ce ești Milostiv și mult‑Îndurat, Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea păcătoșilor, iată, și eu mă arunc înaintea înfricoșătorului și groaznicului Tău divan și, ca și când m‑aș atinge de preacuratele Tale picioare, strig din adâncul sufletului către Tine: milostivește‑Te, Doamne, iartă‑mă, Împărate, ajută neputinței mele, fă pogorământ față de nedumerirea mea, ia aminte la rugăciunea mea și lacrimile mele nu le trece cu vederea! Primește‑mă pe mine, cel ce mă pocăiesc și, rătăcit fiind, întoarce‑mă; îmbrățișează‑mă când mă întorc și mă iartă, căci Ție mă rog. Pentru că nu ai pus pocăința pentru cei drepți, nici iertarea pentru cei ce nu au greșit, ci ai pus pocăința asupra mea, păcătosul, pentru cele ce am lucrat spre întărâtarea mâniei Tale. Gol și descoperit stau înaintea Ta, Cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu‑mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut și să privesc înălțimea cerului, fiind copleșit de povara păcatelor mele. Ci luminează‑mi ochii inimii mele și dă‑mi umilință spre pocăință și spre zdrobire de inimă, spre îndreptare, ca astfel, cu bună nădejde și cu adevărată și cu deplină adeverire, să pășesc spre lumea cea de acolo, lăudând și binecuvântând totdeauna preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.