Cartea lui Neemia (a doua Ezdra)
Capitolul 1
Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia. "În luna Chislev, în anul al douăzecilea al regelui Artaxerxe, mi s-a întâmplat să fiu în capitala Suza.
Atunci a venit din Iuda Hanani, unul din frații mei și alți câțiva oameni; și i-am întrebat despre cei ee scăpaseră din robie și rămăseseră în Iuda și despre Ierusalim.
"Cei ce au scăpat din robie și au rămas - îmi spuseră ei - sunt acolo, în țara lor, în mare necaz și înjosire; iar zidurile Ierusalimului sunt dărâmate și porțile lui arse".
Auzind eu cuvintele acestea, am început să plâng și am fost întristat câteva zile, am postit și m-am rugat înaintea Dumnezeului ceresc, zicând:
"Doamne, Dumnezeule al cerurilor, Dumnezeul cel mare și înfricoșător, Care păzești legământul Tău și ești milostiv cu cei ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale,
Să fie urechile Tale cu luare-aminte și ochii Tăi deschiși, ca să auzi rugăciunea robului Tău, cu care mă rog eu acum ziua și noaptea înaintea Ta, pentru fiii lui Israel, robii Tăi, mărturisind păcatele fiilor lui Israel, cu care am păcătuit înaintea Ta și eu și casa tatălui meu.
Noi Te-am mâniat și n-am păzit poruncile, legile și orânduielile pe care le-ai dat Tu lui Moise, robul Tău.
Adu-Ți aminte însă de cuvântul pe care l-ai spus robului Tău Moise, când ai zis: "De veți păcătui, vă voi împrăștia printre popoare;
Iar când vă veți întoarce la Mine și veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci, de ați fi izgoniți chiar și la marginea cerului, și de acolo vă voi aduna și vă voi aduce la locul pe care l-am ales, ca să-Mi pun numele Meu acolo".
Aceștia însă sunt robii Tăi și poporul Tău, pe care Tu l-ai răscumpărat cu puterea Ta și cu mâna Ta cea puternică.
Rogu-Te dar, o, Doamne, să fie urechile Tale cu luare-aminte la rugăciunea robului Tău și la rugăciunea robilor Tăi, cărora le place să se teamă de numele Tău, și ajută robului Tău acum și-i dă să dobândească milă la omul acesta. Căci eu eram paharnicul regelui".