Cartea Rut

Capitolul 1

În zilele acelea, când cârmuiau în Israel judecătorii, s-a întâmplat foamete pe pământ. Atunci un om din Betleemul lui Iuda s-a dus cu femeia sa și cu cei doi feciori ai săi să locuiască în șesul Moabiților.

Numele omului aceluia era Elimelec; pe femeia sa o chema Noemina, iar numele celor doi feciori ai lor erau Mahlon și Chilion. Aceștia erau Efrateni din Betleemul lui Iuda și, venind în șesul Moabiților, au rămas acolo.

După un timp Elimelec, bărbatul Noeminei, a murit ea a rămas cu cei doi feciori ai săi.

Aceștia și-au luat soții dintre moabitence: numele uneia era Orfa, iar numele celeilalte era Rut. Aceștia au trăit acolo ca la zece ani.

După aceea au murit amândoi feciorii ei, Mahlon și Chilion și a rămas femeia aceea și fără bărbatul său și fără cei doi feciori ai săi.

Atunci s-a hotărât ea cu nurorile sale să se întoarcă din șesul Moabiților, căci auzise ea în șesul Moabiților că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său și i-a dat pâine.

Deci a plecat ea din locul acela în care trăia, împreună cu cele două nurori ale sale. Dar mergând ele pe cale, pentru a se întoarce în pământul lui Iuda,

Noemina a zis către cele două nurori ale sale: "Întoarceți-vă și vă duceți fiecare la casa mamei voastre; și să facă Domnul milă cu voi, cum ați făcut și voi cu cei morți și cu mine!

Domnul să vă ajute, ca să vă găsiți adăpost fiecare în casa bărbatului său!" Apoi le-a sărutat; iar ele, începând a se tângui și a plânge,

Au zis: "Nu, ci ne vom întoarce împreună la poporul tău!"

Noemina însă a zis: "Întoarceți-vă, fiicele mele, de ce să mergeți voi cu mine? Au doară mai am eu feciori în pântecele meu care să vă poată fi bărbați?

Întoarceți-vă, fiicele mele, întoarceri-vă, căci eu sunt prea bătrână ca să mă mai mărit. Și chiar de v-aș spune că tot mai am nădejde și chiar dacă la noapte aș avea bărbat și apoi aș naște fii,

Ați putea voi oare aștepta până vor crește? Puteți voi oare să întârziați să nu vă măritați? Nu, fiicele mele; mie îmi pare foarte rău de voi, căci mâna Domnului m-a apăsat".

Atunci ele din nou și-au ridicat glasul și au început a plânge. Apoi Orfa și-a luat rămas bun de la soacra sa și s-a întors la poporul său, iar Rut a rămas cu ea.

Și a zis Noemina către Rut: "Iată cumnata ta s-a întors la poporul său și la dumnezeii săi. Întoarce-te și tu după cumnata ta!"

Iar Rut a zis: "Nu mă sili să te părăsesc și să mă duc de la tine; căci unde te vei duce tu, acolo voi merge și eu și unde vei trăi tu, voi trăi și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;

Unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă va despărți de tine!"

Văzând Noemina că este așa de hotărâtă să meargă cu ea, a încetat de a o mai îndemna să se întoarcă.

Și au plecat amândouă și au venit la Betleem. Iar dacă au sosit aici, s-a zvonit de ele în toată cetatea și se zicea: "Oare aceasta este Noemina?"

Iar ea zicea: "Nu mă mai numiți Noemina, ci numiți-mă Mara, pentru că amărăciune mare mi-a trimis Atotțiitorul.

Îndestulată am ieșit eu de aici, iar Domnul m-a întors cu mâinile goale. La ce să mă mai numiți Noemina, când Domnul m-a făcut să sufăr și Atotțiitorul mi-a trimis necaz?"

Așa s-a întors Noemina cu nora sa Rut moabiteanca, venind din șesul Moabiților și au intrat în Betleem pe la începutul secerișului orzului.