Sfânta Evanghelie după Marcu - Capitolul 1

Capitolul 1

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Precum este scris în proorocie (la Maleahi) și Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta.

Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui".

Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței întru iertarea păcatelor.

Și ieșeau la el tot ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele.

Și Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică.

Și propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor.

Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.

Și în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii și s-a botezat în Iordan, de către Ioan.

Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.

Și glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.

Și îndată Duhul L-a mânat în pustie.

Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Și era împreună cu fiarele și îngerii Îi slujeau.

După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăției lui Dumnezeu.

Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.

Și umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei erau pescari.

Și le-a zis Iisus: Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni.

Și îndată, lăsând mrejele, au mers după El.

Și mergând puțin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui. Și ei erau în corabie, dregându-și mrejele.

Și i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie, cu lucrătorii, s-au dus după El.

Și venind în Capernaum și îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăța.

Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.

Și era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare,

Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.

Și Iisus l-a certat, zicând: Taci și ieși din el.

Și scuturându-l duhul cel necurat și strigând cu glas mare, a ieșit din el.

Și s-au spăimântat toți, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învățătură nouă și cu putere; că și duhurilor necurate le poruncește, și I se supun.

Și a ieșit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Și îndată ieșind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan.

Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, și îndată I-au vorbit despre ea.

Și apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea.

Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații.

Și toată cetatea era adunată la ușă.

Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și demoni mulți a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos.

Și a doua zi, foarte de dimineață, sculându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.

Și a mers după El Simon și cei ce erau cu el.

Și aflându-L, I-au zis: Toți Te caută pe Tine.

Și El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetățile și satele învecinate, ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am venit.

Și venind propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni.

Și un lepros a venit la El, rugându-L și îngenunchind și zicând: De voiești, poți să mă curățești.

Și făcându-I-se milă, a întins mâna și S-a atins de el și i-a zis: Voiesc, curățește-te.

Și îndată s-a îndepărtat lepra de la el și s-a curățit.

Și poruncindu-i cu asprime, îndată l-a alungat,

Și i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului și adu, pentru curățirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.

Iar el, ieșind, a început să propovăduiască multe și să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, și veneau la El de pretutindeni.