Cartea a treia a macabeilor

Capitolul 1

Iar Ptolomeu Filopator, înțelegând de la cei care s-au întors că Antioh a luat locurile cele de sub stăpânirea sa, a poruncit tuturor oștilor sale, pedestrașilor și călăreților, să se strângă.

Și luând cu sine pe sora sa Arsinoe, a mers până la locurile cele dinspre Rafia, unde erau tăbărâți cei care erau cu Antioh.

Iar un oarecare Teodot, gândind să facă viclenie, a luat cei mai viteji ostași ai lui Ptolomeu, care mai înainte fuseseră supuși lui, și a pornit noaptea la cortul lui Ptolomeu, ca să-l omoare el singur și în acest chip să se risipească războiul.

Ci pe acesta l-a scăpat Dositei, cel care se zicea al lui Drimilus, care de neam era iudeu, dar după aceea și-a schimbat legea și s-a înstrăinat de la dogmele părintești; acesta a pus să se culce în cortul regelui un necunoscut, căruia i s-a întâmplat ceea ce era să pătimească regele.

Iar după aceea, făcându-se război mare și izbânda fiind de partea lui Antioh, Arsinoe umbla și ruga pe ostași cu jale și cu lacrimi, cu părul despletit, ca și pe sine și pe pruncii săi și pe femeile sale, bărbătește să le ajute, făgăduind că celor care vor birui, fiecăruia va da două mine de aur.

Și așa s-a întâmplat că mulți vrăjmași au pierit în lupte și mulți au fost robiți.

Zădărnicind această uneltire, Ptolomeu a socotit să meargă în cetățile cele mai de aproape, ca să le mângâie, și după ce a făcut aceasta și a împărțit daruri capiștilor, a făcut pe cei supuși ai săi să fie cu inimă bună.

Iar Iudeii au trimis la el din marele sfat si dintre cei mai de frunte, ca să i se închine și să-i ducă daruri și să-i facă urări pentru cele ce s-au petrecut; dar s-a întâmplat că și el tocmai avea de gând să meargă către ei.

Și după ce s-a dus la Ierusalim, a jertfit prea marelui Dumnezeu și a dat daruri și semne de cinstire locului.

Și venind la templu și cu sârguință și cu bună cuviință minunându-se și mirându-se de rânduiala cea bună a templului Domnului, a gândit să se sfătuiască, să intre în el.

Iar când i s-a spus că nu se cuvine a se face aceasta, că nu numai celor din neamuri nu este slobod, ci nici tuturor preoților, fără numai arhiereului, care pe toți povățuiește, ci și acestuia o dată în an, el nicidecum n-a vrut să asculte.

Ci măcar de s-a și citit înaintea lui legea, tot n-a renunțat a intra, zicând că trebuie să intre, și măcar că ei sunt lipsiți de această cinste, "eu nu trebuie să fiu lipsit", și i-a întrebat pentru ce, intrând el prin tot templul Domnului, nimeni din cei care erau acolo nu l-a oprit.

Și un oarecare, fără să gândească, a zis: "Rău s-a făcut aceasta; iar el a voit să știe din care pricină nu trebuie să intre cu voia sau fără voia lor?

Iar preoții, cu toate veșmintele îmbrăcați, căzându-i înainte, se rugau prea marelui Dumnezeu să le ajute la această nevoie ce li s-a întâmplat și să întoarcă pornirea răului năvălitor, de strigare cu plâns umplând templul Domnului, iar cei care erau în cetate, tulburându-se, au sărit cuprinși de groază, neștiind ce se face.

Și fecioarele cele închise în cămări, împreună cu mamele ce le-au născut, s-au pornit, și cu cenușă și cu praf presărându-și capetele, au umplut ulițele de suspinuri și de plânsete.

Și cele care se închiseseră de curând în cămările lor de nuntă, așa cum erau găsite, lăsând rușinea ce li se cuvenea, degrabă au alergat în cetate.

Iar mamele și doicele lăsând pruncii cei de curând născuți, încoace și încolo, unele prin case, altele prin ulițe fără de opreală se adunau la prea marele locaș.

Și de multe feluri era rugăciunea celor care se adunaseră, din pricina lucrurilor fără de cuviință pe care încerca regele să le facă.

Și împreună cu aceștia, cetățenii luând îndrăzneală, nu-l sufereau să plinească planul din gândul lui; ci au strigat să se pornească la arme, și bărbătește pentru legea părintească să moară, și mare zarvă au făcut în sfânta cetate.

Și cu greu preoții și bătrânii l-au înduplecat și s-au întors iarăși la locul lor de rugăciune.

Și mulțimea ca și mai înainte aștepta rugându-se; iar bătrânii, care erau cu regele, în multe chipuri ispiteau, ca să mute gândul lui cel semeț de la planul ce-l gândise.

Iar el mai îndrăzneț făcându-se, lăsând toate, se gătea să intre, ca să săvârșească cele ce mai înainte a zis.

Văzând acestea și cei care erau cu regele, s-au întors să se roage cu ai noștri Celui care are toată puterea, ca acelor care erau acolo să le ajute și să nu treacă cu vederea această faptă fără de lege și semeață.

Și strigarea cea necontenită și plină de durere a mulțimii care se adunase s-a făcut strigăt neînchipuit,

Încât părea că nu numai oamenii, ci și pereții și pământul întreg strigă, toți vrând mai degrabă moartea decât pângărirea locului sfânt.