Agheu
Capitolul 1
În anul al doilea al regelui Darius, în luna a șasea, în ziua întâi a lunii, a fost cuvântul Domnului prin gura lui Agheu, proorocul, către Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, către marele preot Iosua, fiul lui Iosedec, zicând:
"Așa zice Domnul Savaot: Poporul acesta grăiește: "N-a venit încă vremea ca să zidim templu Domnului".
Atunci a fost cuvântul Domnului către proorocul Agheu, zicând:
Este oare, timpul, ca voi să locuiți în casele voastre cu pereții lucrați în tăblii, când templul acesta este în ruină?
Și acum, iată ce zice Domnul Savaot: "Fiți cu băgare de seamă la căile voastre!
Voi ați semănat mult, dar ați cules puțin; ați mâncat, dar nu v-ați săturat; ați, băut, dar nu v-ați îmbătat; v-ați îmbrăcat cu veșminte, dar nu v-au ținut de cald și ați strâns simbria voastră ca să o puneți într-o pungă spartă".
Așa grăiește Domnul: "Fiți cu băgare de seamă la căile voastre!
Suiți-vă în munte și aduceți lemne ca să clădiți iarăși templul în care voi binevoi și Mă voi preaslăvi", zice Domnul.
"V-ați așteptat la mult, dar iată că aveți puțin. Ați strâns mult, dar Eu am risipit truda voastră! Pentru ce?, zice Domnul Savaot. Din pricina templului Meu care stă dărâmat, iar voi zoriți cu lucrul, fiecare pentru casa lui!
Pentru aceasta cerul se va încuia, nu vă va da rouă și pământul roadele sale.
Și am chemat seceta pe pământ și pe munți, peste grâu, peste vin și peste orice rodește pământul; peste oameni și peste dobitoace și peste toată strădania palmelor voastre".
Și a auzit Zorobabel, fiul lui Salatiel, și marele preot Iosua, fiul lui Iosedec, și tot restul poporului, glasul Domnului și cuvintele proorocului Agheu, așa precum Dumnezeu îi rânduise trimiterea lui, și poporul a fost cuprins de spaimă în fața Domnului.
Atunci Agheu, trimisul Domnului, după rânduiala trimiterii lui de Domnul, a grăit poporului în acest chip: "Eu sînt cu voi!" zice Domnul.
Și a deșteptat Domnul duhul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, și duhul lui Iosua, marele preot, fiul lui Iosedec, și duhul poporului care mai rămăsese, și au venit și au început lucrul templului Domnului Savaot, Dumnezeul lor,
În ziua a douăzeci și patra a lunii a șasea, în anul al doilea al regelui Darius.