Cartea a patra a Regilor

Capitolul 1

După moartea lui Ahab, Moabul s-a răzvrătit împotriva lui Israel.

Iar Ohozia, căzând printre gratiile foișorului său cel din Samaria, s-a îmbolnăvit și a trimis soli și le-a zis: ?Duceți-vă și întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului: Mă voi însănătoși eu oare din boala aceasta?" și aceștia s-au dus să întrebe.

Atunci îngerul Domnului a zis către Ilie Tesviteanul: ?Scoală și ieși înaintea trimișilor regelui Samariei și le spune: Au doară în Israel nu este Dumnezeu, de vă duceți să întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?

De aceea așa zice Domnul: Din patul în care te-ai suit, nu te vei mai coborî, ci vei muri". Și s-a dus Ilie și le-a spus.

Atunci s-au întors solii la Ohozia și acesta le-a zis: ?De ce v-ați întors?"

Iar ei i-au răspuns: ?Ne-a ieșit înainte un om și ne-a zis: Întoarceți-vă și vă duceți la regele care v-a trimis și-i spuneți: Așa zice Domnul: Au doar nu este în Israel Dumnezeu, de trimiți să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea nu te vei mai coborî din patul în care te-ai suit, ci vei muri".

Iar regele le-a zis: "Ce înfățișare avea omul acela care v-a ieșit înainte și v-a grăit cuvintele acestea?"

Și ei i-au răspuns: "Omul acela este păros peste tot și încins peste mijloc cu o cingătoare de curea". A zis regele: "Acela este Ilie Tesviteanul".

Atunci regele a trimis la el o căpetenie peste cincizeci cu cei cincizeci ai lui; și acesta a venit la el, când Ilie sta pe vârful muntelui și i-a zis: "Omul lui Dumnezeu, regele îți zice: "Coboară-te!"

Iar Ilie a răspuns: "De sunt omul lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer și să te ardă pe tine și pe cei cincizeci ai tăi!" Și s-a coborât foc din cer și l-a mistuit pe el și pe cei cincizeci ai lui.

Apoi a trimis regele la el altă căpetenie cu alți cincizeci. Acesta i-a zis: "Omul lui Dumnezeu, așa a zis regele: Coboară-te degrabă!"

Și răspunzând, Ilie i-a zis: "De sunt omul lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer și să te ardă pe tine și pe cei cincizeci ai tăi!" și s-a coborât focul lui Dumnezeu din cer și l-a ars pe el și pe cei cincizeci ai lui.

Și a mai trimis regele a treia oară o căpetenie cu cincizeci. Dar a treia căpetenie, venind și căzând în genunchi înaintea lui Ilie, l-a rugat, zicând: "Omul lui Dumnezeu, să nu fie trecut cu vederea de ochii tăi sufletul meu și sufletul acestor cincizeci de robi ai tăi!

Iată s-a coborât foc din cer și a mistuit pe cele două căpetenii peste cincizeci și pe oamenii lor; acum insă să nu fie sufletul meu trecut cu vederea de ochii tăi!"

Atunci îngerul Domnului a zis către Ilie: "Du-te cu el și nu te teme de el!" Și s-a sculat Ilie și s-a dus cu el la rege.

Și a zis către el: "Așa zice Domnul: De vreme ce tu ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca și cum în Israel n-ar fi Dumnezeu, ca să-I ceri cuvântul, de aceea din patul în care te-ai suit nu te vei mai coborî, ci vei muri".

Și apoi a murit Ohozia, după cuvântul Domnului pe care l-a rostit Ilie. Și în locul lui s-a făcut rege Ioram, fratele lui Ohozia, în anul al doilea al lui Ioram, fiul lui Iosafat, regele Iudei, căci Ohozia nu avea fecior.

Celelalte fapte pe care le-a făcut Ohozia sunt scrise în cartea cronicilor regilor lui Israel.