Cartea Judecătorilor

Capitolul 1

După moartea lui Iosua, au întrebat fiii lui Israel pe Domnul, zicând: "Cine din noi să meargă mai întâi asupra Cananeenilor, ca să se lupte cu ei?"

Și a zis Domnul: "Iuda să meargă și Eu voi da țara în mâna lui!"

Iuda a zis către Simeon, fratele său: "Intră cu mine în ținutul care mi-a căzut la sorți și să ne luptăm cu Cananeenii și voi intra și eu cu tine în ținutul care ți-a căzut la sorți". Și s-a dus Simeon cu el.

Atunci s-a dus Iuda cu Simeon și Domnul a dat pe Cananeeni și pe Ferezei în mâinile lor și au ucis ei din aceia zece mii de oameni în Bezec.

Și s-au întâlnit ei în Bezec cu Adoni-Bezec și s-au bătut cu dânsul și au răpus pe Canaanei și pe Ferezei.

Iar Adoni-Bezec a fugit; dar ei au alergat după el și l-au prins și i-au tăiat degetele mari de la mâini și de la picioare.