Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul - Capitolul 18

Capitolul 18

După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se din cer, având putere mare, și pământul s-a luminat de slava lui,

Și a strigat cu glas puternic și a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare și a ajuns locaș demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, și închisoare tuturor păsărilor spurcate și urâte.

Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile și împărații pământului s-au desfrânat cu ea și neguțătorii lumii din mulțimea desfătărilor ei s-au îmbogățit.

Și am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieșiți din ea, poporul meu, ca să nu vă faceți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți de pedepsele sortite ei;

Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nedreptățile ei.

Dați-i înapoi, precum v-a dat și ea și, după faptele ei, cu măsură îndoită, îndoit măsurați-i; în paharul în care v-a turnat, turnați-i de două ori.

Pe cât s-a mărit pe sine și a fost în desfătări, tot pe atâta dați-i chin și plângere. Fiindcă în inima ei zice: Șed ca împărăteasă și văduvă nu sunt și jale nu voi vedea nicidecum!

Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte și tânguire și foamete și focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.

Iar împărații pământului, care s-au desfrânat cu ea și s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli și se vor bate în piept pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde,

Stând departe de frica chipurilor ei, și zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta!

Și neguțătorii lumii plâng și se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor,

Marfă de aur și de argint, pietre prețioase și mărgăritare, vison și porfiră, mătase și stofă stacojie, tot felul de lemn bine mirositor și tot felul de lucruri de fildeș, de lemn de mare preț și marfă de aramă și de fier și de marmură,

Și scorțișoară și balsam și mirodenii și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină de grâu curat și grâu și vite și oi și cai și căruțe și trupuri și suflete de oameni.

Și roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine și toate cele grase și strălucite au pierit de la tine și niciodată nu le vor mai găsi.

Iar neguțătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei, plângând și tânguindu-se,

Și zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveșmântată în vison și în porfiră și în stofă stacojie și împodobită cu aur și cu pietre scumpe și cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atâta bogăție!

Și toți cârmacii și toți cei ce plutesc pe mare și corăbierii și toți câți lucrează pe mare stăteau departe,

Și strigau, uitându-se la fumul focului în care ardea, zicând: Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!

Și își puneau țărână pe capetele lor și strigau plângând și tânguindu-se și zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, în care s-au îmbogățit din comorile ei toți cei ce țin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!

Veselește-te de ea, cerule și voi sfinților, și voi apostolilor, și voi proorocilor, pentru că Dumnezeu a pronunțat judecata voastră asupra ei.

Și un înger puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră de moară, și a aruncat-o în mare, zicând: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, și nu se va mai afla.

Și glasul celor ce cântă din chitară și din gură și din flaut și din trâmbiță nu se va mai auzi de acum în tine și nici un meșteșugar de orice fel de meșteșug nu se va mai afla în tine și huruit de mori nu se va mai auzi în tine niciodată!

Și niciodată lumina de lampă nu se va mai ivi în tine; și glasul de mire și mireasă nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguțătorii tăi erau stăpânitorii lumii și pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria ta.

Și s-a găsit în ea sânge de prooroci și de sfinți și sângele tuturor celor înjunghiați pe pământ.