Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel - Capitolul 3
Capitolul 3
Mai departe, frații mei, bucurați-vă întru Domnul. Ca să vă scriu aceleași lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este de folos.
Păziți-vă de câini! Păziți-vă de lucrătorii cei răi! Păziți-vă de tăierea împrejur.
Pentru că noi suntem tăierea împrejur, noi cei ce slujim în Duhul lui Dumnezeu, și ne lăudăm întru Hristos Iisus și nu ne bizuim pe trup,
Deși eu aș putea să mă bizui și pe trup. Dacă vreun altul socotește că se poate bizui pe trup, eu cu atât mai mult!
La opt zile, am fost tăiat împrejur; sunt din neamul lui Israel, din seminția lui Veniamin, evreu din evrei, după lege fariseu;
În ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; în ce privește dreptatea cea din Lege, fără de prihană.
Dar cele ce îmi erau mie câștig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă.
Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, față de înălțimea cunoașterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate și le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc,
Și să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea cea din Lege, ci pe aceea care este prin credința în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credinței,
Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și să fiu primit părtaș la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui,
Ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morți.
Nu (zic) că am și dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârșit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât și eu am fost prins de Hristos Iisus.
Fraților, eu încă nu socotesc să o fi cucerit,
Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către cele dinainte, alerg la țintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.
Așadar, câți suntem desăvârșiți aceasta să gândim; și dacă gândiți ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi și aceea.
Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm același dreptar, să gândim la fel.
Fraților, faceți-vă urmăritorii mei și uitați-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveți pildă pe noi.
Căci mulți, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun și plângând, se poartă ca dușmani ai crucii lui Hristos.
Sfârșitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru rușinea lor, ca unii care au în gând cele pământești.
Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos,
Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Și supune Sieși toate.