Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel - Capitolul 16

Capitolul 16

Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinți, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, așa să faceți și voi.

În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-și pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni.

Iar când voi veni, pe cei pe care îi veți socoti, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim.

Și de se va cuveni să merg și eu, vor merge împreună cu mine.

Ci voi veni la voi, când voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia trec.

La voi mă voi opri, poate, sau voi și ierna, ca să mă petreceți în călătoria ce voi face.

Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.

Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii.

Căci mi s-a deschis ușă mare spre lucru mult, dar sunt mulți potrivnici.

Iar de va veni Timotei, vedeți să fie fără teamă la voi, căci lucrează ca și mine lucrul Domnului.

Nimeni deci să nu-l disprețuiască; ci să-l petreceți cu pace, ca să vină la mine; că îl aștept cu frații.

Cât despre fratele Apollo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații; totuși nu i-a fost voia să vină acum. Ci va veni când va găsi prilej.

Privegheați, stați tari în credință, îmbărbătați-vă, întăriți-vă.

Toate ale voastre cu dragoste să se facă.

Vă îndemn însă, fraților, - știți casa lui Ștefanas, că este pârga Ahaei și că spre slujirea sfinților s-au rânduit pe ei înșiși S

Ca și voi să vă supuneți unora ca aceștia și oricui lucrează și se ostenește împreună cu ei.

Mă bucur de venirea lui Ștefanas, a lui Fortunat și a lui Ahaic, pentru că aceștia au împlinit lipsa voastră.

Și au liniștit duhul meu și al vostru. Cunoașteți bine deci pe unii ca aceștia.

Vă îmbrățișează Bisericile Asiei. Vă îmbrățișează mult, în Domnul, Acvila și Priscila, împreună cu Biserica din casa lor.

Vă îmbrățișează frații toți. Îmbrățișați-vă unii pe alții cu sărutare sfântă.

Salutarea cu mâna mea, Pavel.

Cel ce nu iubește pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine).

Harul Domnului Iisus Hristos cu voi.

Dragostea mea cu voi toți, în Hristos Iisus! Amin.