Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel - Capitolul 8
Capitolul 8
Și vă fac cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu cel dăruit în Bisericile Macedoniei;
Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor și sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăția dărniciei lor,
Căci mărturisesc că de voia lor au dat, după putere și peste putere,
Cu multă rugăminte cerând har de a lua și ei parte la ajutorarea sfinților.
Și au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pe ei înșiși întâi Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu,
Încât am rugat pe Tit ca, precum a început dinainte, așa să și desăvârșească, la voi, și darul acesta.
Ci precum întru toate prisosiți: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice sârguință, în iubirea voastră către noi, așa și în acest dar să prisosiți.
Nu cu poruncă o spun, ci încercând și curăția dragostei voastre, prin sârguința altora.
Căci cunoașteți harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogățiți.
Și sfat vă dau în aceasta: că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut ați început nu numai să faceți, ci să și voiți.
Duceți dar acum până la capăt fapta, ca precum ați fost gata să voiți, tot așa să și îndepliniți din ce aveți.
Căci dacă este bunăvoință, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are.
Nu doar ca să fie altora ușurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire:
Prisosința voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca și prisosința lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire,
Precum este scris: "Celui cu mult nu i-a prisosit, și celui cu puțin nu i-a lipsit".
Mulțumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeași râvnă pentru voi în inima lui Tit.
Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar, pe de altă parte, făcându-se și mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi.
Și am trimis împreună cu el și pe fratele a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile;
Dar nu numai atât, ci este și ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuși și spre osârdia noastră.
Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelșugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi.
Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor.
Și l-am trimis împreună cu ei și pe fratele nostru, pe care l-am încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este și mai sârguitor, prin multa încredere în voi.
Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoțitorul meu și împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre frații noștri, ei sunt apostoli ai Bisericilor, slavă a lui Hristos.
Arătați deci către ei, în fața Bisericilor, dovada dragostei voastre, ca și a laudei noastre pentru voi.