Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel - Capitolul 12
Capitolul 12
Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,
Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit.
Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înțelept, precum Dumnezeu i-a împărțit măsura credinței.
Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare,
Așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos și fiecare suntem mădulare unii altora;
Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinței;
Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învață, să se sârguiască în învățătură;
Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăție; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluiește, să miluiască cu voie bună!
Dragostea să fie nefățarnică. Urâți răul, alipiți-vă de bine.
În iubire frățească, unii pe alții iubiți-vă; în cinste, unii altora dați-vă întâietate.
La sârguință, nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți; Domnului slujiți.
Bucurați-vă în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți.
Faceți-vă părtași la trebuințele sfinților, iubirea de străini urmând.
Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc, binecuvântați-i și nu-i blestemați.
Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng.
Cugetați același lucru unii pentru alții; nu cugetați la cele înalte, ci lăsați-vă duși de spre cele smerite. Nu vă socotiți voi înșivă înțelepți.
Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Purtați grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii.
Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
Deci, dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele.