Agheu
Capitolul 2
În ziua a douăzeci și una a lunii a șaptea, fost-a cuvântul Domnului prin gura lui Agheu proorocul, zicând:
"Spune-i lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, și lui Iosua, marele preot, fiul lui Iosedec, și restului poporului astfel:
Cine a mai rămas dintre voi în viață și a văzut templul acesta în strălucirea sa cea dintâi, și cum este acum? Oare nu este fără nici un preț în ochii voștri?
Și acum, Zorobabel, întărește-te, zice Domnul; întărește-te Iosua, mare preot, fiul lui Iosedec; întreg popor țării, fii plin de curaj, zice Domnul, căci Eu sînt cu voi, zice Domnul Savaot.
Acesta este legământul pe care l-am încheiat cu voi, când v-am scos din țara Egiptului, și Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru! Nu vă temeți!
Căci așa zice Domnul Savaot: "Peste puțină vreme, Eu voi cutremura cerul și pământul, marea și uscatul;
Voi zgudui toate popoarele și toate neamurile vor veni cu lucruri de preț și voi umple de slavă templul acesta, zice Domnul Savaot.
Al Meu este argintul, al Meu este aurul", zice Domnul Savaot.
"Și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot, "și în locul acesta voi sălășlui pacea", zice Domnul Savaot.
În ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, a fost cuvântul Domnului prin gura lui Agheu proorocul, zicând:
"Așa zice Domnul Savaot: Cere, deci, preoților o hotărâre la aceasta:
Dacă cineva ia carne sfințită în poala hainei lui și se atinge cu poala de pâine sau de bucate fierte, de vin, de untdelemn și de orice mâncare, oare se vor sfinți acelea?" Și au răspuns preoții și au zis: "Nu!"
Și a zis Agheu: "Dacă cineva spurcat, prin atingerea de un mort, se atinge de vreunul din lucrurile acestea, oare ele se spurcă?" Și au răspuns preoții și au zis: "Se spurcă!"
Și a răspuns Agheu și a zis: "Așa este poporul acesta și așa este neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul și tot așa este și cu lucrul mâinilor lor: tot ceea ce ei aduc jertfă este spurcat.
Și acum luați aminte la cele din ziua de azi și la cele mai dinainte, când încă nu se pusese piatră pe piatră în templul acesta al Domnului!
Aduceți-vă aminte când voi veneați la o grămadă de douăzeci de măsuri, și nu erau decât zece, și la teasc ca să scoateți cincizeci de măsuri și nu găseați decât douăzeci.
Căci am bătut cu rugină și cu mălură și cu grindină toată munca mâinilor voastre, dar voi nu v-ați întors către Mine", zice Domnul.
Cercetați cu mintea cele ce s-au întâmplat de azi și mai în urmă, din ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, ziua în care s-a pus temelia templului Domnului! Și fiți cu băgare de seamă!
Sămânța nu se află oare în hambare? Via, smochinul, rodiile și măslinul n-au mai rodit. Dar începând din ziua aceasta voi da binecuvântarea Mea!"
Și a fost cuvântul Domnului a doua oară către Agheu, în ziua a douăzeci și patra a lunii, zicând:
"Spune lui Zorobabel, cârmuitorul lui Iuda: Eu voi cutremura cerul și pământul;
Voi răsturna tronurile regatelor și voi nimici puterea regilor neamurilor și voi trânti la pământ carele și pe războinicii din ele, iar caii și călăreții se vor prăbuși unul pe altul în ascuțișul sabiei".
"În ziua aceea", zice Domnul Savaot, "te voi lua pe tine, Zorobabel, fiul lui Salatiel, slugă a Mea și te voi avea ca un inel cu pecete, căci pe tine te-am ales", zice Domnul Savaot.