Ecclesiastul

Capitolul 10

O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregătește miresme; puțină nebunie strică prețul la multă înțelepciune.

Inima celui înțelept este la dreapta lui, iar inima celui nebun la stânga.

La fel celui nebun când merge pe drum îi lipsește dreapta pricepere, iar toată lumea zice: "E nebun!"

Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău. Căci firea domoală înlătură mari neajunsuri.

Am mai luat seama la încă un rău de sub soare, ca o greșeală care pornește de la stăpânitor:

Nebunul este ridicat la dregătorii înalte, iar cei vrednici stau în locuri de jos.

Am văzut robi călări pe cai și căpetenii mergând ca robii pe jos.

Cel ce sapă o groapă poate să cadă în ea și cel ce dărâmă un zid poate fi mușcat de șarpe.

Cel ce sfărâmă pietre se poate răni cu ele, iar cel ce despică lemne se primejduiește.

Dacă o unealtă s-a tocit și nu a fost ascuțită, trebuie să îndoim puterile, dar înțelepciunea are ca parte izbânda.

Dacă șarpele mușcă înainte de a fi descântat, atunci descântătorul nu are nici un folos.

Graiurile gurii celui înțelept sunt har, iar buzele celui nebun îl doboară.

Începutul cuvintelor gurii lui este prostia, iar sfârșitul graiului lui nebunie curată.

Nebunul sporește vorbele. Omul nu știe ce va fi după el, căci cine îi va spune ce se va întâmpla după el?

Munca obosește pe cel nebun; cine nu știe drumul nu poate să se ducă în cetate.

Vai de tine, țară, care ai un copil rege și căpeteniile tale mănâncă dis-de-dimineață!

Fericită ești tu, țară, care ai rege un fecior de neam mare și căpeteniile tale mănâncă la vreme, ca toți oamenii, și nu se dau la băutură.

Din pricina lenei, grinzile casei se lasă, iar când stai cu mâinile în sin, apa picură în casă.

Ospețele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveselește viața și banii răspund la toate.

Chiar în gândul tău nu blestema pe rege și în cămara unde dormi nu defăima pe cel puternic; căci păsările cerului pot să ducă un cuvânt și neamul celor înaripate să dea vorba ta pe față.