Ioil
Capitolul 4
Căci iată în zilele acelea și în vremea aceea, când voi întoarce pe Iuda și pe Ierusalim din robie,
Aduna-voi toate popoarele și le voi coborî în valea lui Iosafat și Mă voi judeca acolo cu ele pentru poporul Meu și pentru moștenirea Mea Israel, pe care au împrăștiat-o între neamuri și țara Mea au împărțit-o în bucăți.
Căci ei au aruncat sorți asupra poporului Meu, au dat copilul pentru o desfrânată și fata tânără au vândut-o pentru vin și au băut prețul ei.
Ce-Mi căutați ceartă voi, Tirule și Sidonule, împreună cu toate ținuturile Filisteii? Oare vreți să vă răzbunați împotriva Mea? Dacă vreți să vă răzbunați asupra Mea, îndată voi face să cadă răzbunarea asupra capetelor voastre.
Voi ați luat aurul și argintul Meu, precum și odoarele Mele, și le-ați dus în palatele voastre.
Pe fiii lui Iuda și pe cei ai Ierusalimului i-ați vândut Grecilor, ca să-i depărtați din țara lor.
Iată Eu îi voi stârpi din ținutul unde i-ați vândut și voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.
Și voi vinde pe fiii și pe fiicele voastre feciorilor lui Iuda, iar ei îi vor vinde Sabeenilor, popor tare departe, căci așa a grăit Domnul.
Dați neamurilor de știre lucrul acesta: Pregătiți-vă de război! Înflăcărați vitejii! Toți bărbații buni de luptă să dea fuga și să se apropie.
Faceți din brăzdarele voastre săbii și din secerile voastre lănci! Cel slab să zică: "Eu sunt viteaz!"
Alergați în grabă și veniți, voi, toate popoarele din jur, și adunați-vă aici! - Acolo, coboară, Doamne, pe vitejii Tăi!
Să se trezească toate neamurile și să vină în valea lui Iosafat, căci acolo voi așeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur.
Aduceți seceri, căci holda este coaptă, veniți, coborâți-vă, căci teascul este plin, albiile dau peste margini; fărădelegile lor n-au seamăn.
Mulțimi și iar mulțimi în Valea Judecății. Căci aproape este ziua Domnului în Valea judecății!
Soarele și luna se întunecă și stelele își pierd lumina lor.
Din Sion Domnul va striga puternic și din Ierusalim va slobozi tunetul Său: pământul și cerurile se vor cutremura atunci.
Atunci veți cunoaște că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care sălășluiește în Sion, în muntele cel sfânt al Meu; Ierusalimul va fi altarul Meu, iar străinii nu vor mai trece pe acolo.
Și în vremea aceea, din munți va curge must, văile vor fi pline de lapte, toate pâraiele din Iuda vor șerpui umplute de apă, iar din templul Domnului va ieși un izvor oare va uda valea Șitim.
Egiptul va fi pustiit și Edomul se va preface în ținut nelocuit, din pricina silniciilor împotriva fiilor lui Iuda, fiindcă au vărsat sânge nevinovat în pământul lor.
Dar Iuda va fi locuit în veci și de-a pururi și Ierusalimul din neam în neam.
Voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat; și Domnul va locui Sionul în veac.