Miheia

Capitolul 3

Și am zis: "Ascultați acum, căpetenii ale lui Iacov și judecători ai casei lui Israel: Oare nu este datoria voastră să cunoașteți dreptatea?

Ei urăsc binele și iubesc răul, jupoaie pielea de pe oameni și carnea de pe oasele lor.

Și, după ce vor fi mâncat carnea poporului meu, vor fi jupuit pielea și oasele lor le vor fi sfărâmat și prefăcut în bucăți ca și carnea în oală, ca trupul lor în căldare,

Atunci vor striga către Domnul, dar El nu le va răspunde și în vremea aceea Își va ascunde fața Sa de la ei, din pricina faptelor lor celor rele.

Așa zice Domnul împotriva proorocilor care rătăcesc pe poporul meu, care atât cât au în ce să-și înfigă dinții propovăduiesc pacea, dar împotriva celor care nu le aruncă nimic în gură se pornesc cu război.

Pentru aceasta va fi pentru voi noapte în loc de vedenie și întuneric în loc de proorocie! Soarele va apune peste prooroci și ziua se va preface în întuneric!

Văzătorii se vor face de rușine și ghicitorii vor fi de ocară și toți își vor acoperi barba, căci nu vor avea nici un răspuns de la Domnul.

Iar eu mulțumită Duhului lui Dumnezeu sunt plin de putere, de dreptate și de tărie, ca să vădesc fărădelegea lui Iacov și păcatul lui Israel.

Ascultați acestea voi, căpetenii ale casei lui Iacov, judecători ai casei lui Israel, voi cei ce simțiți scârbă pentru dreptate și strâmbați ceea ce este drept,

Care zidiți Sionul cu fărădelegi și Ierusalimul cu strâmbătăți!

Căpeteniile lor fac judecată pentru plocoane, preoții dau învățătura legii pentru plată și profeții profețesc pentru bani și se sprijină pe Domnul zicând: "Domnul este în mijlocul nostru și prăpădul nu va veni peste noi!"

Deci, din pricina voastră, Sionul va fi arat cu plugul ca o țarină și Ierusalimul va fi prefăcut într-un morman de ruine și muntele templului va ajunge o înălțime acoperită cu pădure!"