Cartea Rut

Capitolul 4

În ziua aceea a ieșit Booz la poarta cetății și a șezut acolo. Și iată trecea pe acolo ruda de care grăise Booz; și Booz i-a zis: "Vino încoace și șezi aici". Și acela s-a dus și a șezut.

Și a luat Booz zece oameni dintre bătrânii cetății și a zis: "Ședeți aici!" și ei au șezut.

Apoi a zis Booz către ruda sa: "Noemina, întorcându-se din șesul Moabiților, vinde partea de țarină, cuvenită fratelui nostru Elimelec; și eu m-am hotărât să fac cunoscut auzului tău și să-ti spun: Cumpăr-o în fata celor ce șed aici și în fața bătrânilor poporului meu.

De vrei s-o cumperi, cumpăr-o, iar de nu vrei s-o cumperi, spune-mi, ca să știu și eu. Căci afară de tine n-are cine s-o cumpere, iar după tine vin eu". Și acela a zis: "O cumpăr!"

Răspuns-a Booz: "De cumperi țarina de la Noemina, atunci trebuie să cumperi și pe Rut moabiteanca, femeia celui mort, și trebuie să o iei de soție, ca să păstrezi numele celui mort în moștenirea lui".

Iar ruda aceea a zis: "Nu pot să o iau, ca să nu-mi stric moștenirea mea; ia-o tu, căci eu nu pot să o iau!"

Înainte, la facerea unei cumpărături sau a unui schimb, pentru întărirea lucrului, era în Israel obiceiul acesta: unul își descălța sandaua sa și o da celuilalt, care primea dreptul de rudenie mai apropiată și aceasta era mărturie în Israel.

Și a zis ruda aceea către Booz: "Cumpăr-o pentru tine!", și și-a descălțat sandaua sa și a dat-o acestuia.

Iar Booz a zis către bătrâni și către tot poporul: "Voi sunteți martori astăzi, că eu am cumpărat de la Noemina toate ale lui Elimelec și toate ale lui Chilion și toate ale lui Mahlon.

De asemenea și pe Rut moabiteanca, femeia lui Mahlon, o iau de soție, ca să păstrez numele celui mort în moștenirea lui și ca să nu piară numele celui mort dintre frații lui și din poarta locuinței lui; voi astăzi sunteți martori la aceasta".

Și tot poporul care era la poartă și bătrânii au zis: "Suntem martori! Să facă Domnul pe femeia care intră în casa ta ca pe Rahila și ca pe Lia, care amândouă au ridicat casă lui Israel. Să câștigi avere în Efrata și numele tău să fie mărit în Betleem.

Iar casa ta să fie cum a fost casa lui Fares, pe care l-a născut Tamara lui Iuda, și să se slăvească prin sămânța ce ți-o va da Domnul din această femeie tânără".

Și a luat Booz pe Rut și ea s-a făcut soția lui. Și intrând el la ea, Domnul i-a dat ei sarcină și a născut un fiu.

Și ziceau femeile către Noemina: "Binecuvântat este Domnul, că nu te-a lăsat fără moștenitor! Slăvit să fie numele lui Israel!

Acesta îți va fi bucurie și hrănitor la bătrânețile tale, căci l-a născut nora ta, care este mai bună pentru tine decât șapte fii".

Și a luat Noemina pe copilul acesta și l-a purtat în brațele sale și i-a fost doică.

Iar vecinele i-au pus nume și au zis: "Noeminei i s-a născut fiu și i s-a pus numele Obed". Acesta este părintele lui Iesei, tatăl lui David.

Iată acum spița neamului lui Fares: lui Fares i s-a născut Esron:

Lui Esron i s-a născut Aram; lui Aram i s-a născut Aminadab;

Lui Aminadab i s-a născut Naason; lui Naason i s-a născut Salmon;

Lui Salmon. i s-a născut Booz; lui Booz i s-a născut Obed; lui Obed i s-a născut Iesei;

Lui Iesei i s-a născut David.