Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel - Capitolul 7

Capitolul 7

Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la nimicirea regilor și l-a binecuvântat,

Căruia Avraam i-a dat și zeciuială din toate, se tâlcuiește mai întâi: rege al dreptății, apoi și rege al Salemului, adică rege al păcii,

Fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.

Vedeți, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.

Și cei dintre fiii lui Levi, care primesc preoția, au poruncă după lege, ca să ia zeciuială de la popor, adică de la frații lor, măcar că și aceștia au ieșit din coapsele lui Avraam;

Iar Melchisedec, care nu-și trage neamul din ei, a primit zeciuială de la Avraam și pe Avraam, care avea făgăduințele, l-a binecuvântat.

Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare.

Și aici iau zeciuială niște oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu.

Și ca să spun așa, prin Avraam, a dat zeciuială și Levi, cel ce lua zeciuială,

Fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat Melchisedec.

Dacă deci desăvârșirea ar fi fost prin preoția Leviților (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoției lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, și să nu se zică după rânduiala lui Aaron?

Iar dacă preoția s-a schimbat urmează numaidecât și schimbarea Legii.

Căci Acela, despre Care se spun acestea, își ia obârșia dintr-o altă seminție, de unde nimeni n-a slujit altarului,

Știut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminția acestora, cu privire la preoți, Moise n-a vorbit nimic.

Apoi este lucru și mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec,

El s-a făcut nu după legea unei porunci trupești, ci cu puterea unei vieți nepieritoare,

Căci se mărturisește: "Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".

Astfel, porunca dată întâi se desființează, pentru neputința și nefolosul ei;

Căci Legea n-a desăvârșit nimic, iar în locul ei își face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

Ci încă a fost la mijloc și un jurământ, căci pe când aceia s-au făcut preoți fără de jurământ,

El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: "Juratu-S-a Domnul și nu Se va căi: Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".

Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezașul unui mai bun testament.

Apoi acolo s-a ridicat un șir de preoți, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască.

Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoție netrecătoare (veșnică).

Pentru aceasta, și poate să mântuiască desăvârșit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.

Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoși, și fiind mai presus decât cerurile.

El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuși.

Căci Legea pune ca arhierei oameni care au slăbiciune, pe când cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul, desăvârșit în veacul veacului.