Sfânta Evanghelie după Ioan - Capitolul 5

Capitolul 5

După acestea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim.

Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreiește se numește Vitezda, având cinci pridvoare.

În acestea zăceau mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei.

Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ținut.

Și era acolo un om, care era bolnav de treizeci și opt de ani.

Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos?

Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.

Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă.

Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă.

Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul.

El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul și umblă.

Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă?

Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc.

După aceasta Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău.

Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.

Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus și căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta.

Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez.

Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.

A răspuns Iisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face și Fiul întocmai.

Că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați.

Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață celor ce voiește.

Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.

Ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul nu cinstește pe Tatăl care L-a trimis.

Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață.

Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia.

Căci precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine;

Și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.

Nu vă mirați de aceasta; căci vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui,

Și vor ieși, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții și cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.

Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.

Altul mărturisește despre Mine; și știu că adevărată este mărturia pe care o mărturisește despre Mine.

Voi ați trimis la Ioan, și el a mărturisit adevărul.

Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci spun aceasta ca să vă mântuiți.

Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui.

Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.

Și Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ați văzut vreodată, nici fața Lui nu ați văzut-o;

Și cuvântul Lui nu sălășluiește în voi, pentru că voi nu credeți în Cel pe care l-a trimis Acela.

Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine.

Și nu voiți să veniți la Mine, ca să aveți viață!

Slavă de la oameni nu primesc;

Dar v-am cunoscut că n-aveți în voi dragostea lui Dumnezeu.

Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi.

Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați?

Să nu socotiți că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuiește este Moise, în care voi ați nădăjduit.

Că dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela.

Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele?