Sfânta Evanghelie după Matei - Capitolul 22

Capitolul 22

Și, răspunzând, Iisus a vorbit iarăși în pilde, zicându-le:

Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.

Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină.

Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă.

Dar ei, fără să țină seama, s-au dus: unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui;

Iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis.

Și auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, și trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc.

Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici.

Mergeți deci la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă.

Și ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți.

Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,

Și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.

Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.

Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

Atunci s-au dus fariseii și au ținut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.

Și au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învățătorule, știm că ești omul adevărului și întru adevăr înveți calea lui Dumnezeu și nu-Ți pasă de nimeni, pentru că nu cauți la fața oamenilor.

Spune-ne deci nouă: Ce Ți se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?

Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiți, fățarnicilor?

Arătați-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.

Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta și inscripția de pe el?

Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.

Auzind aceasta, s-au minunat și, lăsându-L, s-au dus.

În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, și L-au întrebat,

Zicând: Învățătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soție pe cea văduvă și să ridice urmași fratelui său.

Deci erau, la noi, șapte frați; și cel dintâi s-a însurat și a murit și, neavând urmaș, a lăsat pe femeia sa fratelui său.

Asemenea și al doilea și al treilea, până la al șaptelea.

În urma tuturor a murit și femeia.

La înviere, deci, a cărui dintre cei șapte va fi femeia? Căci toți au avut-o de soție.

Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

Iar despre învierea morților, au n-ați citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:

"Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov"? Nu este Dumnezeul morților, ci al viilor.

Iar mulțimile, ascultându-L, erau uimite de învățătura Lui.

Și auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă.

Unul dintre ei, învățător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:

Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?

El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.

Aceasta este marea și întâia poruncă.

Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.

În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii.

Și fiind adunați fariseii, i-a întrebat Iisus,

Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.

Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numește pe El Domn? - zicând:

"Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale".

Deci dacă David Îl numește pe El domn, cum este fiu al lui?

Și nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt și nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.