Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise

Capitolul 16

"Să păzești luna Aviv și să prăznuiești Paștile Domnului Dumnezeului tău, pentru că în luna Aviv te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.

Să junghii Paștile Domnului Dumnezeului tău din vite mari și din vite mărunte, la locul pe care-l va alege Domnul, ca să fie numele Lui acolo.

Să nu mănânci în timpul Paștilor pâine dospită; șapte zile să mănânci azime, pâinea durerii, ca să-ți aduci aminte de ieșirea ta din pământul Egiptului în toate zilele vieții tale, căci cu grăbire ai ieșit tu din pământul Egiptului.

Să nu se afle la tine aluat dospit în tot ținutul tău, timp de șapte zile, și din carnea care ai adus-o jertfă seara, în ziua întâi, să nu rămână nimic pe dimineață.

Tu nu pori să junghii Paștile în vreuna din cetățile tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ți le va da.

Ci numai în locul acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să rămână acolo numele Lui; să junghii Paștile seara, la asfințitul soarelui, pe vremea când ai ieșit tu din Egipt.

Să frigi și să mănânci în locul acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, iar a doua zi poți să te întorci și să intri în sălașurile tale.

Șase zile să mănânci pâine nedospită, iar în ziua a șaptea este încheierea sărbătorii Domnului Dumnezeului tău; să nu lucrezi în acele zile nimic, fără numai cele pentru suflet.

Să numeri apoi șapte săptămâni; dar să începi a număra cele șapte săptămâni de când se va începe secerișul.

Și atunci să săvârșești sărbătoarea săptămânilor Domnului Dumnezeului tău cu dar de bunăvoie, cum îți va da mâna și după cum vei putea, din cele cu care te-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.

Să te veselești înaintea Domnului Dumnezeului tău, tu, fiul tău și fiica ta, robul tău și roaba ta, levitul din cetățile tale și străinul, orfanul și văduva, care vor fi în mijlocul tău, în locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să fie numele Lui acolo.

Adu-ți aminte că ai fost rob în Egipt; ține dar și păzește poruncile acestea.

Sărbătoarea corturilor s-o săvârșești în șapte zile, după ce vei aduna din aria ta și din teascul tău.

Și să te veselești în sărbătoarea ta: tu, fiul tău și fiica ta, robul tău și roaba ta, levitul și străinul, orfanul și văduva, care sunt în cetățile tale.

Șapte zile să sărbătorești înaintea Domnului Dumnezeului tău, la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să fie numele Lui acolo; că te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate roadele și în tot lucrul mâinilor tale, și tu de aceea să fii vesel.

De trei ori pe an să se înfățișeze toți cei de parte bărbătească înaintea Domnului Dumnezeului tău la locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea azimelor, la sărbătoarea săptămânilor și la sărbătoarea corturilor, dar nimeni să nu se înfățișeze înaintea feței Domnului cu mâinile goale.

Ci fiecare să vină cu dar în mâna sa, după cum 1-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.

în toate cetățile tale, pe care ți le va da Domnul Dumnezeul tău, să-îi pui judecători și căpetenii după semințiile tale, ca să judece poporul cu judecată dreaptă.

Să nu strici legea, să nu cauți la față și să nu iei mită, că mita orbește ochii înțelepților și strâmbă pricinile drepte.

Caută dreptate și iar dreptate, ca să trăiești și să stăpânești pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă.

Să nu-ți sădești dumbravă de orice fel de copaci împrejurul jertfelnicului pe care-l vei zidi Domnului Dumnezeului tău.

Și să nu-ți ridici stâlpi idolești, care sunt urâți de Domnul Dumnezeul tău".