Cartea întâia Paralipomena (întâia a Cronicilor)
Capitolul 19
După aceasta a murit Nahaș, regele Amoniților, și în locul lui s-a făcut rege fiul său.
Atunci David a zis: "Am să arăt milă lui Hanun, fiul lui Nahaș, pentru binefacerea ce mi-a arătat tatăl său". Și a trimis David soli să-l mângâie pentru pierderea tatălui său. Au mers deci solii lui David în țara Amoniților, ca să-l mângâie pe Hanun.
Însă căpeteniile Amoniților au zis către Hanun: "Socotești tu, oare, că David din dragoste pentru tatăl tău a trimis la tine mângâietori? Nu cumva au venit slugile lui la tine, ca să iscodească și să vadă țara și apoi să o pustiiască "
Atunci a prins Hanun pe trimișii lui David și i-a ras și le-a tăiat hainele pe jumătate, până la coapsă, și așa le-a dat drumul și ei au plecat.
Spunându-se lui David de pățania oamenilor acelora, a trimis el în întâmpinarea lor, că erau tare batjocoriți, și li s-a zis: "Rămâneți în Ierihon până vă vor crește bărbile și atunci vă veți întoarce acasă".
După ce Amoniții au văzut că au ajuns urâți lui David, au trimis Hanun și Amoniții o mie de talanți de argint, ca să ia în solda lor niște care de război și călăreți din Siria Mesopotamiei, Siria Maacăi și din Țoba.
Și au luat în solda lor treizeci și două de mii de care și pe regele Maacăi cu poporul lui, care au venit și au tăbărât înaintea Medebei. Iar Amoniții s-au adunat din cetățile lor și au ieșit la război.
Când David a auzit de acestea, a trimis pe Ioab cu toată oștirea de viteji.
Atunci au înaintat Amoniții și s-au așezat în linie de bătaie la porțile cetății, iar regii care veniseră erau la o parte în câmp.
Ioab, văzând că are a lupta pe două laturi, una în față și alta în spate, a ales oșteni din toți cei mai de seamă din Israel și i-a rânduit contra Sirienilor.
Iar cealaltă parte de popor a încredințat-o lui Abișai, fratele său, ca să se îndrepte contra Amoniților.
Apoi a zis: "Dacă Sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor, iar dacă Amoniții vor fi mai tari decât tine, îți voi veni eu în ajutor.
Fii curajos și să stăm cu tărie pentru apărarea poporului nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, și Domnul să facă ce va binevoi".
și a intrat Ioab Și oamenii ce erau cu el în luptă cu Sirienii, dar aceștia au fugit de el.
Amoniții însă, văzând că Sirienii fug, au fugit și ei de Abișai, fratele lui Ioab, și s-au dus în cetate. Atunci Ioab a venit la Ierusalim.
Sirienii, văzând că sunt bătuți de Israeliți, au trimis soli și au scos pe Sirienii care erau dincolo de râu, iar Șofac, căpetenia lui Hadadezer, îi conducea.
Când s-a spus aceasta lui David, el a adunat pe toți Israeliții, a trecut Iordanul și, venind asupra acelora, s-a așezat în linie de bătaie în fața lor. Și a intrat David în luptă cu Sirienii și aceștia s-au luptat cu el.
Dar curând Sirienii au fugit de Israeliți, iar David, a nimicit Sirienilor șapte mii de care și patruzeci de mii de pedestrași, și pe Șofac, comandantul oștirii, I-a ucis.
Când au văzut slugile lui Hadadezer că sunt biruiți de Israeliți, au încheiat pace cu David și s-au supus. Și n-au mai voit Sirienii să mai ajute pe Amoniți.