Iezechiel
Capitolul 4
"Și tu, fiul omului, ia-ți o cărămidă și pune-o înaintea ta și sapă pe ea o cetate, Ierusalimul.
Apoi rânduiește împresurare împotriva ei, ridică întărituri și val și rânduiește tabără împotriva ei; de jur împrejurul ei așază berbeci de spart zidul.
Apoi ia o tablă de fier și o pune ca un zid de fier între tine și cetate și întoarce-ți fața spre ea, ca și cum ea ar fi împresurată, iar tu cel care o împresori. Aceasta va fi un semn pentru casa lui Israel.
După aceea să te culci pe partea stângă, punând pe ea nelegiuirile casei lui Israel, și vei purta nelegiuirile ei atâtea zile, cât vei sta culcat pe partea stângă;
Că Eu am să-ți număr atâtea zile câți ani au ținut nelegiuirile ei, adică ai să porți tu nelegiuirile casei lui Israel trei sute nouăzeci de zile.
Iar după ce vei împlini aceste zile, să te culci pe partea dreaptă și vei purta nelegiuirile casei lui Iuda timp de patruzeci de zile, câte o zi de fiecare an ce ți-am hotărât Eu.
Să-ți îndrepți fața ta și mâna ta cea dreaptă dezgolită spre Ierusalimul împresurat și să proorocești împotriva lui.
Și iată, Eu voi pune pe tine legături, ca să nu te poți întoarce de pe o parte pe alta, până nu vei împlini zilele împresurării tale.
Ia-ți grâu și orz, bob și linte, mei și orzoaică, toarnă-le într-un vas și-ți fă din ele atâtea pâini, câte zile ai să șezi culcat pe partea stângă; că trei sute nouăzeci de zile ai să mănânci din ele.
Hrana ta, cu care te vei hrăni, să o mănânci cu măsură, câte douăzeci de sicli pe zi, dar s-o mănânci din timp în timp.
Și apa să o bei cu măsură, câte a șasea parte de hin pe zi și tot din timp în timp.
Pâinile le vei găti ca turtele de orz și le vei coace înaintea ochilor lor cu necurățenie de om".
Apoi Domnul a mai zis: "Așa își vor mânca fiii lui Israel pâinea lor, necurată, printre popoarele la care îi voi izgoni".
Atunci am zis: "O, Doamne Dumnezeule, sufletul meu niciodată nu s-a întinat; din tinerețile mele și până acum niciodată n-am mâncat dintr-un animal mort sau sfâșiat și carne necurată n-a intrat în gura mea".
Iar El mi-a răspuns: "Iată, Eu îți dau, în loc de necurățenie de om, baligă de bou și pe ea vei găti pâinea ta".
Apoi mi-a zis: "Fiul omului, iată voi trimite foamete în Ierusalim și oamenii vor mânca pâinea cu măsură și cu întristare și tot cu măsură și amărăciune vor bea și apă,
Căci va fi la ei lipsă de pâine și de apă; se vor uita cu groază unul la altul și vor pieri pentru nelegiuirile lor".