Iezechiel
Capitolul 5
"Iar tu, fiul omului, ia-ți un cuțit tăios, ia-ți un brici de bărbierit și-l trece pe capul tău și pe barba ta; apoi ia o cumpănă cu talgere și împarte părul în trei părți:
O treime să o arzi cu foc în mijlocul cetății, după ce se vor împlini zilele împresurării; o altă treime s-o iei și s-o toci cu cuțitul în împrejurimile cetății; iar cealaltă treime s-o spulberi în vânt, și eu voi trage sabia în urma lor.
Să oprești însă din părul acela puține fire și să le legi în poala hainei tale.
Apoi să iei câteva fire, să le arunci în foc și să le arzi. Din acestea va izbucni foc împotriva întregii case a lui Israel.
Apoi vei zice către casa lui Israel: Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul, pe care Eu l-am pus în mijlocul neamurilor și al țărilor dimprejur.
Dar el s-a răzvrătit împotriva hotărârilor Mele mai mult decât neamurile și împotriva legilor Mele mai mult decât țările care îl înconjoară, căci el a lepădat legile Mele și poruncile Mele nu le-a urmat.
De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că tu ai înmulțit nelegiuirile mai mult decât neamurile dimprejurul tău și poruncile Mele nu le urmezi, nici nu împlinești legile Mele, ba nici după legile neamurilor celor dimprejurul tău nu te porți,
De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu vin împotriva ta și în mijlocul tău voi rosti osânda ta, în fala neamurilor.
Pentru toate spurcăciunile tale îți voi face ceea ce niciodată n-am făcut până acum și nici nu voi mai face niciodată.
De aceea părinții își vor mânca pe copii în mijlocul tău și copiii își vor mânca părinții lor; voi aduce asupra ta osândă și toate rămășițele tale le voi spulbera în toate vânturile,
Pentru că tu ai spurcat locașul Meu cel sfânt cu toți idolii tăi și cu toate ticăloșiile tale, de aceea zice Domnul Dumnezeu: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot așa este de adevărat că te voi micșora, ochiul Meu nu te va cruța și nici nu te va milui.
O treime din locuitorii tăi vor muri de ciumă și vor pieri de foame în mijlocul tău; o treime din ei vor cădea de sabie în împrejurimile tale; și cealaltă treime o voi împrăștia în toate vânturile și voi trage sabia în urma lor.
Așa-Mi voi împlini mânia, Îmi voi potoli urgia Mea cu ei și Mă voi răzbuna; și când se va săvârși urgia Mea asupra lor, vor cunoaște că Eu, Domnul, am grăit în râvna Mea.
Pustietate te voi face și de ocară între popoarele cele dimprejurul tău și în fața tuturor trecătorilor.
Vei fi de râs și de batjocură, de pildă și de groază la popoarele cele dimprejurul tău, când voi săvârși asupra ta judecățile Mele cu mânie, cu urgie și cu pedepse aspre: Eu, Domnul, am zis aceasta.
Când voi slobozi împotriva voastră săgețile cele ucigătoare ale foametei, care vor semăna moartea, când le voi slobozi spre pieirea voastră și voi întări foametea între voi și voi zdrobi tot paiul de grâu,
Eu voi trimite împotriva voastră foametea și fiare rele care te vor lipsi de copii; ciumă și sânge vor trece peste tine și sabie voi aduce împotriva ta: Eu, Domnul, grăiesc acestea".