Cartea Iuditei

Capitolul 16

Și Iudita a zis: "Lăudați pe Dumnezeul meu, în tobe, cântați Domnului cu chimvale, uniți pentru El psalmul cu cântarea, preaslăviți și chemați numele Lui!

Dumnezeu, Cel care pune capăt războaielor, este Domnul, căci, în tabără și în mijlocul poporului, El m-a scăpat din mâna celui ce mă urmărea pe mine.

Venit-a Asur din munții de la miazănoapte; el a venit cu zecile de mii ale oștirii sale, și mulțimea lor stăvilea puhoaiele și caii lor acopereau văile.

Și își făcea socoteală să pârjolească plaiurile mele și pe flăcăii mei să-i treacă prin ascuțișul sabiei, pe pruncii mei să-i arunce pământului, pe copiii mei să-i dea jafului și pe fecioarele mele răpirii.

Domnul cel Atotputernic prin mâna unei femei i-a nimicit,

Căci Olofern al lor n-a fost doborât de tineri voinici, și nici feciorii uriașilor nu l-au lovit pe el, și nici nu i-au stat împotrivă oameni înalți ca munții, ci Iudita, fiica lui Merari, l-a dezarmat cu frumusețea feței ei.

Căci ea s-a dezbrăcat de veșmintele ei de văduvie pentru întărirea celor întristați ai lui Israel; ea și-a uns fața cu miresme,

Și-a prins pârul sub turban și s-a îmbrăcat cu veșmânt de în, ca să-l ademenească.

Cu sandalele ei i-a luat ochii, frumusețea ei i-a robit inima, și cu sabia i-a retezat capul.

Perșii s-au îngrozit de îndrăzneala ei și Mezii de cutezanța ei.

Atunci au chiuit umiliții mei și au strigat din răsputeri cei fără vlagă, iar ei s-au înspăimântat și și-au ridicat glasul și au luat-o la goană.

Copii de mame tinere i-au străpuns cu sabia și ca pe niște robi i-au doborât la pământ; pierit-au în bătălia Domnului meu.

Cânta-voi Dumnezeului meu cântare nouă: Doamne, mare ești Tu și preaslăvit, minunat în puterea Ta, și nimeni nu poate să Te întreacă!

Ție să-ți slujească întreaga făptură, pentru că Tu ai zis și toate s-au făcut. Trimis-ai Duhul Tău și totul a fost zidit și nimeni nu poate să stea împotriva poruncii Tale!

Munții ca și mările se zbuciumă din temelie, stâncile se topesc cum se topește ceara înaintea feței Tale, iar cucei ce Te cinstesc pe Tine, milostiv ești Tu cu ei!

Fiindcă orice jertfă cu miros de mireasmă prețuiește puțin pentru Tine și toată grăsimea arderii de tot este și de mai puțin preț, însă cel ce se teme de Domnul totdeauna este mare.

Vai de neamurile care se ridică împotriva poporului meu, căci Domnul cel Atotputernic le va pedepsi în ziua judecății, și va da pradă trupul lor focului și viermilor, ca să urle de durere în veci de veci!"

Și când a ajuns la Ierusalim, toți s-au închinat lui Dumnezeu, iar după ce poporul s-a curățit, a adus arderi de tot, prinoasele lor de bună voie și darurile lor.

Și Iudita a afierosit lui Dumnezeu ca dar, toate lucrurile lui Olofern, câte i le dăduse poporul, precum și perdeaua pe care ea o ridicase de la patul lui, a dat-o ca afierosire pentru Domnul.

Și poporul s-a veselit în Ierusalim trei luni, în fața templului, și Iudita a rămas la ei.

Iar după aceste zile, fiecare s-a întors la locul său, și Iudita s-a întors în Betulia și și-a petrecut viața la casa ei. Și cu înaintarea în vârstă a ajuns vestită în toată țara.

Mulți au cerut-o în căsătorie, dar ea n-a cunoscut bărbat în toate zilele vieții ei, de când murise soțul ei Manase și se adăugase la poporul lui.

Faima ei creștea din ce în ce mai mult, pe când ea înainta în vârstă în casa bărbatului ei. Ea a atins vârsta de o sută și cinci ani. Și ea a dezrobit pe roaba ei. Ea a murit în Betulia și a fost îngropată în peștera în care se odihnea bărbatul ei Manase.

Și neamul lui Israel a jelit-o șapte zile. Și înainte de moarte și-a împărțit averea la rudele bărbatului ei Manase și la rudele ei.

Și cât a trăit Iudita, nimeni n-a îndrăznit să tulbure pe Israeliți și încă multă vreme după moartea ei.