Plâgerile lui Ieremia
Capitolul 4
O, cum s-a întunecat aurul, și cel mai curat aur și-a schimbat fața; pietrele nestemate vărsate au fost la colțul tuturor ulițelor!
Feciorii Sionului, cei mai de seamă altădată, cântăriți cu aur, cum au ajuns să fie socotiți ca vasele de lut, lucru de mână de olar!
Chiar și șacalii își dau sânul, ca puii lor să sugă, dar fiica poporului meu ajuns-a crudă, ca struții în pustiu.
Din pricina setei lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde.
Cei care mâncau odinioară mâncăruri alese cad de foame pe ulițe; cei care au fost crescuți în purpură stau trântiți în gunoi.
Vina fiicei poporului meu a fost mai mare decât a Sodomei, prăbușită într-o clipă, nu de mână omenească.
Căpeteniile ei erau mai strălucitoare decât zăpada, mai albe decât laptele; trupul lor era mai roșu decât mărgeanul, ca safirul era înfățișarea lor.
Chipul lor a ajuns mai negru decât funinginea, pe ulițe nu-i poți cunoaște; pielea lor s-a zbârcit pe oase, s-a uscat ca o așchie de lemn.
Mai fericiți au fost cei care au căzut de sabie, decât cei morți de foame, care se prăpădesc încet, doborâți de lipsa roadelor de pe câmp.
Femeile, deși miloase, au fiert cu mâinile lor copiii și i-au mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu.
Sfârșit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui; și în Sion a aprins un fac care l-a mistuit.
Nici n-ar fi putut să creadă regii pământului și toți locuitorii lumii că vrăjmașul și apăsătorul ar putea să intre pe porțile Ierusalimului!
Dar s-a întâmplat, din pricina păcatelor profeților (mincinoși) și a fărădelegilor preoților, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepți.
Pe ulițe rătăceau pătați de sânge, și nimeni nu se atingea de hainele lor.
"Păziți-vă! Un necurat!" Striga lumea după ei. "Fugiți, la o parte, nu-i atingeți!" Și dacă mai voiesc să rătăcească undeva - se zicea printre neamuri - n-ar trebui să rămână aici!
Fața plină de mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoți nimeni nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura.
Și ochii noștri se sting de supărare, așteptând zadarnic un ajutor! Din turnul nostru ne-am uitat departe spre un popor al cărui ajutor nu vine.
Și pândeau pașii noștri ca să nu umblăm prin piețele noastre. Sfârșitul nostru se apropia, sosise!
Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii de pe cer; umblau după noi prin munți, ne pândeau în pustiu.
Suflarea vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins în groapa lor - acela despre care noi ziceam: "La umbra lui vom viețui printre popoare".
Bucură-te și te veselește, fiica Edomului, tu care locuiești în pământul Uț; și la tine va veni cupa; vei bea și te vei lăsa goală.
Fărădelegea ta, o, fiică a Sionului, s-a sfârșit; la fel robia. Dar ție îți cercetează păcatele, o, fiică a Edomului, și dă pe față fărădelegile tale!