Ieşirea - a doua carte a lui Moise

Capitolul 2

Un om oarecare, din seminția lui Levi, și-a luat femeie din fetele lui Levi.

Femeia aceea a luat în pântece și a născut un băiat și, văzând că e frumos, l-a ascuns vreme de trei luni.

Dar, fiindcă nu putea să-l mai dosească, a luat mama lui un coș de papură și l-a uns cu catran și cu smoală și punând copilul în el l-a așezat în păpuriș, la marginea râului.

Iar sora copilului pândea de departe ca să vadă ce are să i se întâmple.

Atunci s-a pogorât fata lui Faraon la râu să se scalde, și roabele ei o însoriră pe malul râului. Și văzând coșul în păpuriș, ea a trimis pe una din roabele sale să-l aducă.

Și, deschizându-l, a văzut copilul: era un băiat care plângea. Atunci i s-a făcut milă de el fetei lui Faraon și a zis: "Acesta este dintre copiii Evreilor".

Iar sora copilului a zis către fata lui Faraon: "Voiești să mă duc să-ți chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?"

Fata lui Faraon i-a zis: "Du-te!" Și s-a dus copila și a chemat pe mama pruncului.

Atunci fata lui Faraon i-a zis: "Ia-mi copilul acesta și mi-l alăptează, că eu am să-ti plătesc! " și a luat femeia copilul și l-a alăptat.

După ce a crescut copilul, doica l-a dus la fata lui Faraon și i-a fost ca fiu și i-a pus numele Moise, pentru că își zicea: "Din apă l-am scos!"

Iar după multă vreme, când se făcuse mare, Moise a ieșit la fiii lui Israel, frații săi, și a văzut muncile lor cele grele. Cu prilejul acesta a văzut el pe un egiptean că bătea pe un evreu dintre fiii lui Israel, frații săi;

Și căutând încoace și încolo și nevăzând pe nimeni, el a ucis pe egiptean și l-a ascuns în nisip.

Apoi ieșind iarăși a doua zi, a văzut doi evrei certându-se și a zis asupritorului: "pentru ce bați pe aproapele tău?"

Acela însă i-a răspuns: "Cine te-a pus căpetenie și judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori și pe mine, cum ai omorât ieri pe egipteanul acela?" Și s-a spăimântat Moise și a zis: "Cu adevărat s-a vădit fapta aceasta!"

Iar dacă a aflat Faraon de fapta aceasta, el a voit să ucidă pe Moise. Moise însă a fugit de la fața lui Faraon și s-a dus în țara Madian; și sosind în tara Madian, s-a oprit la o fântână.

Preotul din Madian însă avea șapte fete, care pășteau oile tatălui lor. Și venind acestea au scos apă și au umplut adăpătorile, ca să adape oile tatălui lor.

Dar păstorii venind, le-au alungat. Atunci s-a sculat Moise și le-a apărat, le-a scos apă și le-a adăpat oile.

Mergând ele la tatăl lor Raguel, acesta le-a zis: "Cum de ați venit astăzi așa de curând?"

Iar ele au zis: "Un egiptean oarecare ne-a apărat de păstori, ne-a scos apă și ne-a adăpat oile noastre!"

Zis-a acela către fiicele sale: "Dar unde este acela? De ce l-ați lăsat? Chemați-l și dați-i să mănânce pâine!"

Și a rămas Moise la omul acela și i-a dat pe fiica sa Sefora de soție.

Aceasta, luând în pântece, a născut un fiu și i-a pus Moise numele Gherșon, zicând: "Am ajuns pribeag în țară străină". Și luând iarăși în pântece, femeia a născut alt fiu și i-a pus numele Eliezer, pentru că și-a zis: "Dumnezeul tatălui meu mi-a fost ajutor și m-a scăpat din mâna lui Faraon".

Apoi, după trecere de vreme multă, a murit regele Egiptului, de care fugise Moise. Fiii lui Israel însă gemeau sub povara muncilor și strigau și strigarea lor din muncă s-a suit până la Dumnezeu.

Auzind suspinele lor, Dumnezeu Și-a adus aminte de legământul Său pe care îl făcuse cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov.

De aceea a căutat Dumnezeu spre fiii lui Israel și S-a gândit la ei.