Ieşirea - a doua carte a lui Moise

Capitolul 25

Atunci a grăit Dumnezeu cu Moise și a zis:

"Spune fiilor lui Israel să-Mi aducă prinoase: de la tot omul, pe care-l lasă inima să dea, să primești prinoase pentru Mine.

Iar prinoasele ce vei primi de la ei sunt acestea: aur, argint și aramă;

Mătase violetă, purpurie și stacojie, în și păr de capră.

Piei de berbec vopsite roșu, piei de vițel de mare și lemn de salcâm;

Untdelemn pentru candele, aromate pentru mirul de uns și pentru miresmele de tămâiere;

Piatră de sardiu și pietre de pus la efod și la hoșen.

Din acestea să-Mi faci locaș sfânt și voi locui în mijlocul lor.

Cortul și toate vasele și obiectele lui să le faci după modelul ce-ți voi arăta Eu; așa să le faci!

Chivotul legii să-l faci din lemn de salcâm: lung de doi coți și jumătate, larg de un cot și jumătate și înalt de un cot și jumătate.

Să-l fereci cu aur curat, și pe dinăuntru și pe din afară. Sus, împrejurul lui, să-i faci cunună împletită de aur.

Apoi să torni pentru el patru inele de aur și să le prinzi în cele patru colțuri de jos ale lui: două inele pe o latură și două inele pe cealaltă latură.

Să faci pârghii din lemn de salcâm și să le îmbraci cu aur.

Și să vâri pârghiile prin inelele de pe laturile chivotului, încât cu ajutorul lor să se poarte chivotul.

Pârghiile să fie necontenit în inelele chivotului.

Iar în chivot să pui legea, pe care ji-o voi da.

Să faci și capac la chivot, de aur curat, lung de doi coți și jumătate, și lat de un cot și jumătate.

Apoi să faci doi heruvimi de aur; și să-i faci ca dintr-o bucată, ca și cum ar răsări din cele două capete ale capacului;

Să pui un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt al capacului.

și heruvimii să-i faci ca și cum ar ieși din capac. Heruvimii aceștia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar fețele să și le aibă unul spre altul; spre capac să fie fețele heruvimilor.

Apoi să pui acest capac deasupra la chivot, iar în chivot să pui legea ce îți voi da.

Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ție și îți voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel.

Să faci apoi masă din lemn de salcâm: lungă de doi coți, lată de un cot, înaltă de un cot și jumătate.

S-o îmbraci cu aur curat și să-i faci împrejur cunună de aur, împletită.

Să mai faci împrejurul ei pervaz înalt de o palmă și împrejurul pervazului să faci cunună de aur.

Să mai faci patru inele de aur și să prinzi cele patru inele sub cunună, în cele patru colțuri de la picioarele mesei.

Inelele să fie în pervaz ca niște torți pentru pârghii, ca să se poarte cu ele masa.

Iar pârghiile să le faci din lemn de salcâm, să le fereci cu aur curat și cu ele se va purta masa.

Apoi să faci pentru ea talere, cădelnițe, pahare și cupe, ca să torni cu ele; acestea să le faci din aur curat.

Iar pe masă să pui pâinile punerii înainte, care se vor afla pururea înaintea Mea.

Să faci sfeșnic din aur curat. Sfeșnicul să-l faci bătut din ciocan: fusul, brațele, cupele, nodurile și florile lui să fie dintr-o bucată.

Șase brațe să iasă pe cele două laturi ale lui: trei brațe ale sfeșnicului să fie pe o latură a lui și trei brațe ale sfeșnicului să fie pe cealaltă latură.

El va avea la un braț trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor, și la alt braț va avea trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor. Așa vor avea toate cele șase brațe, ce ies din fusul sfeșnicului.

Iar pe fusul sfeșnicului să fie patru cupe în forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor:

Un nod sub două brațe, un alt nod sub alte două brațe și un al treilea nod sub cele din urmă două brațe, iar în vârful fusului sfeșnicului să fie încă o cupă în forma florii de migdal cu nodul și floarea ei.

Nodurile și ramurile acestea să fie dintr-o bucată cu sfeșnicul. El trebuie să fie lucrat tot cu ciocanul, dintr-o singură bucată de aur curat.

Să-i faci șapte candele și să pui în el candelele acestea, ca să lumineze latura din fața lui.

Să-i faci mucări și tăvițe de aur curat.

Dintr-un talant de aur curat să se facă toate obiectele acestea.

Vezi să faci acestea toate după modelul ce ți s-a arătat în munte".