Ieşirea - a doua carte a lui Moise

Capitolul 23

"Să nu iei aminte la zvon deșert; să nu te unești cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos!

Să nu te iei după cei mai mulți, ca să faci rău; și la judecată să nu urmezi celor mai mulți, ca să te abați de la dreptate;

Nici săracului să nu-i fii părtinitor la judecată!

De vei întâlni boul dușmanului tău sau asinul lui rătăcit, să-l întorci și să I-l duci!

De vei vedea asinul vrăjmașului tău căzut sub povară, să nu-l treci cu vederea, ci să-l ridici împreună cu el.

Să nu judeci strâmb pricina săracului tău!

De orice cuvânt mincinos să te ferești; să nu ucizi pe cel nevinovat și drept, căci Eu nu voi ierta pe nelegiuit.

Daruri să nu primești, căci darurile orbesc ochii celor ce văd și strâmbă pricinile cele drepte.

Pe străin să nu-l obijduiești, nici să nu-l strâmtorezi, căci voi știți cum e sufletul pribeagului, că și voi ați fost pribegi în țara Egiptului.

Șase ani să semeni țarina ta și să aduni roadele ei,

Iar în al șaptelea, las-o să se odihnească; și se vor hrăni săracii poporului tău, iar rămășițele le vor mânca fiarele câmpului. Așa să faci și cu via ta și cu măslinii tăi.

În șase zile să-ți faci treburile tale, iar în ziua a șaptea să te odihnești, ca să se odihnească și boul tău și asinul tău și ca să răsufle fiul roabei tale și străinul care e cu tine.

Păziți toate câte v-am spus și numele altor dumnezei să nu le pomeniți, nici să se audă ele din gura voastră.

De trei ori în an să-Mi prăznuiești:

Să ții sărbătoarea azimelor. șapte zile să mănânci azime în timpul lunii lui Aviv cum ți-am poruncit, "ci în acea lună ai ieșit din Egipt; să nu te înfățișezi înaintea Mea cu mâna goală.

Să ții apoi sărbătoarea secerișului și a strângerii celor dintâi roade ale tale, pe care le-ai semănat în țarina ta, și sărbătoarea strângerii roadelor toamna, când aduni de pe câmp munca ta.

De trei ori pe an să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău toți cei de parte bărbătească ai tăi.

Când voi alunga neamurile de la fața ta și voi lărgi hotarele tale, să nu torni sângele jertfei tale pe dospit, nici grăsimea de la jertfa Mea cea de la sărbători să nu rămână pe a doua zi.

Pârga. din roadele țarinii tale să o aduci în casa Domnului Dumnezeului tău! Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui!

Iată Eu trimit înaintea ta pe îngerul Meu, ca să te păzească în cale și să te ducă la pământul acela pe care l-am pregătit pentru tine.

Ia aminte la tine însuți; să-l asculți și să nu-i fi necredincios, că nu te va ierta, pentru că numele Meu este în el.

De vei asculta cu luare aminte glasul său și vei face toate câte îți poruncesc și de vei păzi legământul Meu, Îmi veți fi popor ales dintre toate neamurile, că al Meu este tot pământul, iar voi Înli veți fi preoție împărătească și neam sfânt. Spune cuvintele acestea fiilor lui Israel: De veți asculta cu luare aminte glasul îngerului Meu și veți împlini toate câte vă voi spune, voi fi vrăjmaș vrăjmașilor tăi și potrivnicilor tăi le voi fi potrivnic.

Când va merge înaintea ta îngerul Meu, povățuitorul tău, și te va duce la Amorei, la Hetei, la Ferezei, ia Canaanei, la Gherghesei, la Hevei și la Iebusei, și-i voi stârpi pe aceștia de la fața voastră,

Atunci să nu te închini la dumnezeii lor, nici să le slujești, nici să faci după faptele acelora, ci să-i zdrobești de tot și să strici stâlpii lor.

Să slujești numai Domnului Dumnezeului tău și El va binecuvânta pâinea ta, vinul tău, apa ta și voi abate bolile de la voi.

În fața ta nu va fi femeie care să nască înainte de vreme sau stearpă; și voi umple numărul zilelor tale.

Groază voi trimite înaintea ta și voi îngrozi de tot pe poporul asupra căruia veți merge și voi pune pe fugă pe toți vrăjmașii tăi.

Trimite-voi înaintea ta viespi și vor alunga de la fața voastră pe Amorei, pe Hevei, pe Iebusei, pe Canaanei și pe Hetei.

Dar nu-i voi alunga de la fața voastră într-un an, ca să nu se pustiiască pământul și ca să nu se înmulțească asupra ta fiarele sălbatice;

Ci-i voi alunga încetul cu încetul, până ce vă veți înmulți și veți lua în stăpânire pământul acela.

Întinde-voi hotarele tale de la Marea Roșie până la Marea Filistenilor și de la pustie până la râul cel mare al Eufratului, căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii pământului acestuia și-i voi alunga de la fața ta.

Să nu vă amestecați și să nu faceți legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor.

Să nu locuiască ei în țara voastră, ca să nu vă facă să păcătuiți împotriva Mea; că de veți sluji dumnezeilor lor, aceștia vor fi cursă pentru voi".