Cartea a doua a macabeilor

Capitolul 3

Când sfânta cetate cu toată pacea se locuia, și legile foarte bine se păzeau pentru evlavia lui Onia arhiereul și ura împotriva răutății,

S-a întâmplat că înșiși regii au cinstit locul acesta și templului i-au trimis daruri foarte bune,

Atât încât chiar și Seleuc, regele Asiei, a dat din veniturile sale toate cheltuielile la slujbele cele de obște ale jertfelor.

Și un oarecare Simon, din neamul lui Veniamin, fiind pus ispravnic al templului Domnului, s-a certat cu arhiereul pentru treburile târgului din cetate.

Și neputând birui pe Onia, a mers la Apoloniu, feciorul lui Traseu, care pe vremea aceea era cârmuitor în Cele-Siria și în Fenicia,

Și i-a spus cum că vistieria sa din Ierusalim este plină de nenumărați bani, căci mulțimea banilor ce se adună din biruri este nenumărată și fără legătură cu ce se cheltuiește la jertfe, și s-ar putea ca aceste comori să vină sub puterea regelui.

Și întâlnindu-se Apoloniu eu regele, l-a înștiințat de banii despre care i s-a spus, iar el, chemând pe Eliodor, care era mai mare peste bani, l-a trimis și i-a poruncit să aducă banii mai sus pomeniți.

Și Eliodor îndată a pornit la călătorie, însă dând veste că merge în cetățile Cele-Siriei și ale Feniciei, iar cu fapta plinind porunca regelui.

Și după ce a sosit la Ierusalim, a fost primit cu cinste de arhiereul cetății, și a spus de înștiințarea aceea, și i-a arătat pentru ce pricină a venit, și a întrebat de sunt adevărate acestea.

Iar arhiereul a arătat că bogățiile sunt pentru văduve și pentru săraci,

Iar o seamă sunt și ale lui Hircan, fiul lui Tobie, care este om foarte de cinste; iar nu precum a făcut pâra necredinciosul Simon; dacă se scad toate aceste bogății, toți banii sunt patru sute de talanți de argint și două sute de aur.

Și cum că strâmbătate se face celor care au încredințat lucrurile lor sfințeniei locului aceluia și templului Domnului, care în toată lumea se cinstește pentru mărirea și sfințenia lui. Aceea nicidecum nu poate să fie.

Iar Eliodor, potrivit poruncilor împărătești ce avea, a zis că acelea în vistieria domnească trebuie să fie duse.

Dar într-o zi, când el s-a dus să vadă cu de-amănuntul vistieria templului, s-a făcut mare zarvă în toată cetatea.

Preoții îmbrăcați cu veșmintele cele sfințite, căzând înaintea altarului, chemau din cer pe Cel care a dat legea pentru punerile acestea, ca să păzească întregi banii celor care ii încredințaseră acolo.

Și oricine vedea fața arhiereului nu putea să nu se mâhnească adânc în inima lui, că vederea lui și schimbarea feței arăta necazul cel dinăuntru al sufletului lui.

Că se revărsase peste omul acela oarecare temere și groază a trupului, din care cei care vedeau cunoșteau durerea din inima lui.

Iar alții din case alergau cu grămada spre rugăciunea obștească, ca să nu ajungă locul cel sfânt spre defăimare.

Și femeile, încinse pe sub sâni cu saci de pocăință, umpleau căile, iar fecioarele, care erau închise în casă, unele alergau la porți, unele la ziduri și altele se plecau pe ferestre.

Și toate cu mâinile ridicate spre cer se rugau.

Și era jalnică privire, cum cădea mulțimea amestecată și, în necaz mare fiind arhiereul, aștepta ce avea să fie.

Aceștia dar se rugau Atotputernicului Dumnezeu, ca bogățiile încredințate întregi și cu toată siguranța, să se păzească pentru cei care le-au încredințat.

Iar Eliodor vrând să îndeplinească porunca, fiind cu ostașii la vistierie,

Domnul părinților și Stăpânul a toată puterea a făcut o minunată arătare, încât toți cei ce îndrăzniseră să vină, spăimântându-se de puterea lui Dumnezeu, au leșinat și s-au înfricoșat.

Că li s-a arătat un cal care avea pe el un călăreț groaznic și era împodobit cu foarte frumos acoperământ și, pornindu-se iute, a lovit pe Eliodor cu copitele cele dinainte; iar cel care ședea pe cal se vedea având arme de aur.

Și încă alți doi tineri s-au arătat înaintea lui, puternici foarte, strălucind de mărire și cu îmbrăcăminte luminoasă, care, stând de amândouă părțile, neîncetat îl băteau cu multe lovituri, copleșindu-l.

Și fără de veste, căzând Eliodor pe pământ și cu mult întuneric împresurându-se, l-au apucat și l-au pus într-o lectică.

Pe cel care cu puțin mai înainte cu mulți alergători și ostași a intrat în mai sus-arătata vistierie, l-au dus, neputând avea nici un ajutor de la arme.

Aievea cunoscând puterea lui Dumnezeu, și Dumnezeu lucrând așa, acela zăcea mut și lipsit de toată nădejdea de mântuire.

Iar aceia binecuvântau pe Domnul, Cel care a mărit locul Său și templul Său, care cu puțin mai înainte fusese plin de frică și de tulburare iar când S-a arătat Domnul Atotțiitorul, s-a umplut de veselie și de bucurie.

Și unii dintr-ai lui Eliodor curând s-au rugat lui Onia ca să cheme pe Cel Preaînalt și să dăruiască viața celui care zăcea în ghearele morții.

Atunci, temându-se arhiereul ca nu cumva să socotească regele că Iudeii au făcut ceva vicleșug asupra lui Eliodor, a adus jertfă pentru izbăvirea omului.

Și după ce arhiereul s-a rugat lui Dumnezeu, tinerii aceia iarăși s-au arătat lui Eliodor cu aceleași haine îmbrăcați și, stând, au zis: "Multă mulțumire să aduci lui Onia arhiereul că pentru el ți-a dăruit Domnul viață.

Iar tu din cer fiind bătut, spune la toți puterea cea prea mare a lui Dumnezeu". Și după ce au zis acestea, s-au făcut nevăzuți.

Iar Eliodor aducând jertfă Domnului și făgăduințe foarte mari făcând Celui care i-a dăruit viața, și mulțumind lui Onia, s-a întors la rege,

Mărturisind tuturor lucrurile prea marelui Dumnezeu, pe care le-a văzut.

Și regele, întrebând pe Eliodor cine ar fi vrednic, care să se mai trimită odată în Ierusalim, el a răspuns:

"De ai pe cineva vrăjmaș sau pânditor domniei tale, trimite-l pe acela acolo și bătut îl vei primi, chiar de va scăpa; pentru că în locul acela este cu adevărat puterea lui Dumnezeu.

Că Cel care locuiește în cer este privitor și ajutător locului aceluia, și pe cei care vin ca să facă rău, îi bate și îi pierde".

Și așa s-a întâmplat cu Eliodor și cu paza vistieriei.