Osea

Capitolul 10

Israel a fost o vie mănoasă, care dădea rod din belșug. Cu cât avea mai mult rod, cu atât sporeau altarele sale; cu cit era mai bogată țara, cu atât se înălțau mai multe pietre de aducere aminte.

Inima lui era fățarnică; să-și ispășească păcatul! El singur va doborî altarele sale, va sfărâma pietrele de aducere aminte.

Ba chiar zic: "Noi nu mai avem rege, din pricină că nu ne-am temut de Domnul. Și la ce ne-ar sluji regele?"

Ei spun vorbe deșarte, jură strâmb, încheie legăminte și prefac dreptatea în otravă; judecata va crește pe brazdele câmpului!

Pentru vițelul din Bet-Aven, locuitorii din Samaria sunt plini de mare grijă, ba chiar vor plânge preoții lui și poporul său și se vor tângui pentru comorile lui care se irosesc.

Și pe el îl va duce în Asiria ca pe un dar al regelui din Iareb; rușinea îl va cuprinde pe Efraim, iar Israel se va rușina de idolii lui.

Nimicit va fi regele Samariei; ca o așchie va fi pe deasupra apei.

Pustiite vor fi înălțimile de la Aven, păcatul lui Israel; spini și ciulini să crească deasupra altarelor lor! Atunci vor grăi către munți: "Acoperiți-ne!", iar colinelor: "Cădeți peste noi!"

Ca în zilele Ghibeii, așa ai păcătuit tu, Israele! Acolo ei Mi se împotriviră. Nu-i va atinge oare războiul în Ghibea pe fiii nelegiuirii?

Întru mânia Mea îi voi pedepsi și voi aduna popoare împotriva lor, când se vor pune laolaltă cele două fărădelegi ale lor.

Și Efraim este o junincă învățată la jug, căreia îi plăcea să treiere grâul pe arie. Dar Eu am pus jug pe gâtul ei frumos; am înjugat pe Efraim, Iuda va ara pământul, Iacov va trage grapa.

Semănați-vă fapte bune, căci numai așa veți secera milostivire; prefaceți țelina în ogoare ale cunoașterii de Dumnezeu și căutați pe Domnul, ca El să vină și să vă îndestuleze de roade mântuitoare!

Dar voi ați arat semănând fărădelegea și ați secerat nenorocirea, și acum trebuie să mâncați din roadele minciunii. Ți-ai pus nădejdea în carele tale de luptă și în mulțimea vitejilor tăi!

Pentru aceasta prăpădul războiului să vină peste cetățile tale și toate întăriturile tale să fie dărâmate - precum odinioară Salman a nimicit cu război Bet-Arbelul - când mama a fost zdrobită împreună cu pruncii ei.

Așa voi face cu voi, cei din casa lui Israel, căci ticăloși sunteți. În vălmășagul luptei va pieri regele lui Israel!