Osea
Capitolul 11
Când Israel era tânăr, Eu îl izbeam, și din Egipt am chemat pe fiul Meu.
Cu cât Eu îi chemam, cu atât fugeau de dinaintea Mea și jertfeau baalilor și aduceau tămâieri chipurilor cioplite de idoli.
Și Eu învățam pe cei din Efraim să meargă în picioare și-i luam în brațe, dar ei n-au înțeles, cu toate că Eu îi îngrijeam ca pe copii,
Îi iubeam cu dragoste părintească, eu iubire fără de margini. Am fost pentru ei ca unul care le ridică jugul de pe grumajii lor, și mă plecam către ei și-i hrăneam.
Sabia să pustiiască cetățile lui și să dărâme întăriturile lui, din pricina punerii lor la cale!
Dar poporul Meu este hotărât să se despartă de Mine. Îl strig, dar el nici nu ridică ochii spre Mine.
O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe Adma și te voi face ca Țeboimul! Inima se zvârcolește în Mine, mila Mă cuprinde!
Nu voi dezlănțui iuțimea mâniei Mele, și nu voi prăpădi din nou Efraimul; căci Eu sunt Dumnezeu atotputernic și nu om: Eu sunt Sfântul în mijlocul tău și nu voi veni să te prăpădesc.
Vor merge după Domnul; dar El va mugi ca un leu, și când Ei va mugi, vor alerga zbuciumându-se toți cei dinspre apus;
Ei vor alerga tremurând ca o pasăre din Egipt și ca un porumbel din țara Asiriei. Și îi voi sălășlui în casele lor, zice Domnul.