Osea

Capitolul 13

Ori de câte ori Efraim vorbea, era groază; el era mare în Israel, dar el s-a făcut vinovat cu Baal și a murit.

Și acum ei păcătuiesc din nou; și-au făcut chipuri turnate din argintul lor după felul idolilor - lucru de mână de meșter sunt toți! Și ei le zic: "Aceștia sunt dumnezeu!" Ei dau ajutor oamenilor. Pentru aceasta ei se închină sărutând vițeii cei de aur.

Din această pricină să ajungă ca norii cei de dimineață, ca roua care se ia de cu vreme, ca pleava pe care o mătură vântul de pe arie și ca fumul care iese printre gratii.

Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din țara Egiptului încoace și să nu cunoști un alt dumnezeu, decât pe Mine, și în afară de Mine nu este izbăvitor.

Dar cu cât ei aveau pășune, cu atât mâncau mai mult, iar după ce se săturau, inima lor se semețea. Pentru aceasta ei M-au uitat.

De aceea voi fi pentru ei ca un leu și îi voi pândi pe cale ca o panteră.

Și Mă voi arunca asupra lor ca o ursoaică lipsită de puii ei și le voi sfâșia învelișul cel tare al inimii lor. Și leii cei din pădure să-i mănânce și animalele sălbatice să-i sfârtece!

Eu te voi pierde pe tine, Israele, și cine ar putea veni în ajutorul tău?

Unde este regele tău, care să te izbăvească în toate cetățile tale? Și unde mai sunt judecătorii tăi despre care tu ai zis: "Dă-mi un rege și o căpetenie!"

Îți voi da un rege întru mânia Mea și ți-l voi lua întru urgia Mea.

Fărădelegea lui Efraim este bine păstrată și păcatul lui este pus la o parte.

Durerile nașterii îl cuprind; dar el este un copil fără de minte, că în clipa nașterii el nu iese din sânul maicii lui.

Din stăpânirea locuinței morților îi voi izbăvi și de moarte îi voi mântui. Unde este, moarte, biruința ta? Unde-ți sunt chinurile tale? Mila stă ascunsă departe de ochii Mei!...

Efraim să tot crească printre trestii; vântul de la răsărit va veni, suflarea Domnului se va ridica din pustiu, îi va seca izvoarele și îi va usca fântânile, va pustii țara și toate lucrurile ei de preț.