Faptele Sfinţilor Apostoli - Capitolul 23

Capitolul 23

Și Pavel, fixând sinedriul cu privirea, a zis: Bărbați frați, eu cu bun cuget am viețuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.

Arhiereul Anania a poruncit celor ce ședeau lângă el să-l bată peste gură.

Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Și tu șezi să mă judeci pe mine după Lege, și, călcând Legea, poruncești să mă bată?

Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară?

Iar Pavel a zis: Fraților, nu știam că este arhiereu; căci este scris: "Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbești de rău".

Dar Pavel, știind că o parte erau saduchei și cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbați frați! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea și învierea morților sunt eu judecat!

Și grăind el aceasta, între farisei și saduchei s-a iscat neînțelegere și mulțimea s-a dezbinat;

Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc și una și alta.

Și s-a făcut mare strigare, și, ridicându-se unii cărturari din partea fariseilor, se certau zicând: Nici un rău nu găsim în acest om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu.

Deci făcându-se mare neînțelegere și temându-se comandantul ca Pavel să nu fie sfâșiat de ei, a poruncit ostașilor să se coboare și să-l smulgă din mijlocul lor și să-l ducă în fortăreață.

Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăznește, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, așa trebuie să mărturisești și la Roma.

Iar când s-a făcut ziuă, iudeii, făcând sfat împotrivă-i, s-au legat cu blestem zicând că nu vor mânca, nici nu vor bea până ce nu vor ucide pe Pavel.

Și cei ce făcuseră între ei acest jurământ erau mai mulți de patruzeci,

Care, ducându-se la arhierei și la bătrâni, au zis: Ne-am legat pe noi înșine cu blestem să nu gustăm nimic până ce nu vom ucide pe Pavel.

Acum deci voi, împreună cu sinedriul, faceți cunoscut comandantului să-l coboare mâine la voi, ca având să cerceteze mai cu de-amănuntul cele despre el; iar noi, înainte de a se apropia el, suntem gata să-l ucidem.

Dar fiul surorii lui Pavel, auzind despre această uneltire, ducându-se și intrând în fortăreață, i-a vestit lui Pavel.

Și chemând Pavel pe unul din sutași, i-a zis: Du pe tânărul acesta la comandant, căci are să-i vestească ceva.

Iar el, luându-l, l-a dus la comandant și a zis: Pavel cel legat, chemându-mă, m-a rugat să aduc pe acest tânăr la tine, având să-ți spună ceva.

Comandantul, luându-l de mână, s-a retras cu el la o parte și îl întreba: Ce ai să-mi vestești?

Iar el a zis că iudeii s-au înțeles să te roage, ca mâine să-l cobori pe Pavel la sinedriu, ca având să cerceteze mai cu de-amănuntul despre el;

Dar tu să nu te încrezi în ei, căci dintre ei îl pândesc mai mulți de patruzeci de bărbați, care s-au legat cu blestem să nu mănânce, nici să bea până ce nu-l vor ucide; și acum ei sunt gata, așteptând aprobarea ta.

Deci comandantul a dat drumul tânărului, poruncindu-i: Nimănui să nu spui că mi-ai făcut cunoscut acestea.

Și chemând la sine pe doi dintre sutași, le-a zis: Pregătiți de la ceasul al treilea din noapte două sute de ostași, șaptezeci de călăreți și două sute de sulițași, ca să meargă până la Cezareea.

Și să fie animale (de călărie), ca punând pe Pavel să-l ducă teafăr la Felix procuratorul.

Scriind o scrisoare, având acest cuprins:

Claudius Lysias, prea puternicului procurator, Felix, salutare!

Pe acest bărbat, prins de iudei și având să fie ucis de ei, mergând eu cu oaste l-am scos, aflând că este (cetățean) roman.

Și vrând să știu pricina pentru care îl pârau, l-am coborât la sinedriul lor.

Și am aflat că este pârât pentru întrebări din legea lor, dar fără să aibă vreo vină vrednică de moarte sau de lanțuri.

Și vestindu-mi-se că va să fie o cursă împotriva acestui bărbat din partea iudeilor, îndată l-am trimis la tine, poruncind și pârâșilor să spună înaintea ta cele ce au asupra lui. Fii sănătos!

Deci ostașii, luând pe Pavel, precum li se poruncise, l-au adus noaptea la Antipatrida.

Iar a doua zi, lăsând pe călăreți să meargă cu el, s-au întors la fortăreață.

Și ei, intrând în Cezareea și dând procuratorului scrisoarea, i-au înfățișat și pe Pavel.

Și citind procuratorul și întrebând din ce provincie este el și aflând că este din Cilicia,

A zis: Te voi asculta când vor veni și pârâșii tăi. Și a poruncit să fie păzit în pretoriul lui Irod.