Ieremia
Capitolul 11
Cuvântul ce a fost de la Domnul către Ieremia:
"Ascultă cuvintele legământului acestuia și spune bărbaților lui Iuda și celor ce locuiesc în Ierusalim și le zi:
Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Blestemat să fie omul care nu ascultă cuvintele acestui legământ,
Pe care l-am dat Eu părinților voștri când i-am scos din pământul Egiptului și din cuptorul cel de fier și le-am zis: Ascultați glasul Meu și faceți tot ce v-am poruncit, și veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru,
Ca să împlinesc jurământul cu care M-am jurat părinților voștri, că le voi da o tară în care curge lapte și miere, cum este astăzi". Și eu am răspuns: "Așa, Doamne!"
Iar Domnul mi-a zis iarăși: "Vestește toate cuvintele acestea în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului și zi: ascultați cuvintele lgământului acestuia și le împliniți!
Căci am înștiințat necontenit pe părinții voștri, din ziua în care i-am scos din țara Egiptului și până astăzi; i-am înștiințat fără încetare și le-am zis: Ascultați glasul Meu!
Dar ei n-au ascultat și nu și-au plecat urechea, ci au umblat fiecare după inima sa cea rea și îndărătnică. De aceea am adus asupra lor toate cele spuse în legământul acesta pe care l-am poruncit să-l țină, și nu l-au ținut".
Și iarăși mi-a zis Domnul: "Între bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului se pune la cale răzvrătire;
Ei s-au întors iarăși la fărădelegile strămoșilor lor, care n-au voit să asculte cuvintele Mele și au mers după dumnezei străini, slujind acelora. Casa lui Israel și casa lui Iuda au călcat legământul Meu, pe care l-am încheiat cu părinții lor.
De aceea, așa zice Domnul: Iată voi aduce asupra lor nenorociri, de care nu se vor putea izbăvi și, când vor striga către Mine, nu-i voi auzi.
Atunci cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor alerga și vor striga către dumnezeii pe care-i tămâiază, dar aceia nu le vor ajuta în vremea nenorocirii lor.
Căci câte cetăți ai, tot atâția dumnezei ai, Iuda, și câte uliți sunt în Ierusalim, tot atâtea sunt și jertfelnicele celui de rușine, jertfelnicele pentru tămâierea lui Baal.
Tu însă nu te ruga pentru poporul acesta și nu înălța pentru e! rugăciune și cereri, căci nu voi auzi când vor striga către Mine în vremea nenorocirii lor.
Ce cauți, iubitul Meu popor, în templul Meu, când în acesta se săvârșesc atâtea netrebnicii? Jertfele nu-li vor ajuta când, făcând rău, te bucuri.
Măslin verde, împodobit cu roade frumoase, te-a numit Domnul. Iar acum în zgomotul cumplitei tulburări a aprins foc împrejurul lui și ramurile lui s-au stricat.
Domnul Savaot, Cel ce te-a sădit, a hotărât asupra ta nenorocirea pentru răutatea pe care casa lui Israel și casa lui Iuda și-au pricinuit-o singure, împingându-Mă la mânie prin tămâierea lui Baal".
Domnul mi-a descoperit ca să știu și mi-a arătat faptele lor.
Eu insă, ca un miel blând, dus la junghiere, nici nu știam că ei urzesc gânduri rele împotriva mea, zicând: "Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui și să-l smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu i se mai pomenească".
Dar Tu, Doamne al puterilor, Judecătorul cel drept, Care cercetezi inimile și rărunchii, dă-mi să văd răzbunarea Ta asupra lor, pentru că ți-am încredințat pricina mea.
Pentru aceasta, așa zice Domnul despre oamenii din Anatot care caută sufletul meu și zic: "Nu mai prooroci în numele Domnului, ca să nu mori de mâinile noastre!"
De aceea, așa zice Domnul Savaot: "Iată, îi voi pedepsi și tinerii lor vor muri de sabie, iar fiii lor și fiicele lor vor muri de foame;
Nu va scăpa niciunul, din ei, căci voi aduce nenorocirea asupra oamenilor din Anatot, în anul când îi voi pedepsi.