Ieremia

Capitolul 22

Așa a zis Domnul: "Coboară-te în casa regelui lui Iuda și rostește cuvintele acestea și zi:

Regele lui Iuda, cel ce șezi pe scaunul lui David, ascultă cuvântul Domnului și tu și slugile tale și poporul tău, care intrați pe porțile acestea!

Așa zice Domnul: Faceți judecată și dreptate și scoateți pe cel asuprit din mâna asupritorului, nu asupriți și nu împilați pe străin, pe orfan și pe văduvă și sânge nevinovat să nu vărsați în locul acesta!

Căci, de veți împlini cuvântul acesta, vor intra pe porțile casei acesteia regii cei ce șed în locul lui David, pe scaunul lui, și umblă în care și pe cai, vor intra și ei și slugile lor și poporul lor.

Iar de nu veți asculta cuvintele acestea, Mă jur pe Mine Însumi, zice Domnul, că această casă va ajunge pustie.

De aceea, așa zice Domnul casei regelui lui Iuda: Galaad Îmi ești și vârf de Liban, dar te voi face pustietate și cetăți nelocuite.

Și voi găti împotriva ta pierzători, care vor avea fiecare arma sa și var tăia cei mai frumoși cedri ai tăi și-i vor arunca în foc.

Multe popoare vor trece prin cetatea aceasta și vor zice unii către alții: "Pentru ce a făcut Domnul așa cu această cetate mare?"

Și li se va răspunde: "Pentru că locuitorii ei au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, s-au închinat la alți dumnezei și au slujit acelora".

Nu plângeți după mort și nu-l bociți, ci plângeți amar după cel dus în robie, că acela nu se va mai întoarce și nu își va mai vedea țara sa de naștere;

Căci așa zice Domnul despre Șalum, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, care a domnit după tatăl său, Iosia, și care a ieșit din locul acesta: "Nu se va mai întoarce acolo,

Ci va muri în locul acela unde a fost dus rob și nu va mai vedea pământul acesta.

Vai de cel care își zidește casa din nedreptate și își face încăperi din fărădelegi, care silește pe aproapele său să-i lucreze degeaba și nu-i dă plata lui,

Și care zice: "Am să-mi fac casă mare și odăi încăpătoare, am să fac ferestre, am să le căptușesc cu cedru și am să le vopsesc cu roșu!

Ai ajuns tu, oare, rege ca să te fălești cu palate clădite din lemn de cedru? Tatăl tău n-a mâncat oare și n-a băut? Israel a făcut judecată și dreptate și de aceea i-a fost bine.

El a judecat pricina săracului și a nenorocitului și de aceea i-a fost bine. Oare nu aceasta înseamnă a Mă cunoaște pe Mine? - zice Domnul.

Inima ta însă și ochii tăi caută numai la lucrul tău și la vărsarea sângelui nevinovat; caută să facă numai împilare și silnicie.

De aceea, așa zice Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: "Nu-l vor plânge, zicând: "Vai, fratele meu!" sau: "Vai, sora mea!" Nu-l vor plânge, zicând: "Vai, doamne!" sau: "Vai, cinstea ta!"

Ci el va fi îngropat ca un asin; îl vor târî și-l vor arunca departe peste porțile Ierusalimului.

Urcă-te pe Liban și strigă, înalță-ți glasul de pe Vasan și strigă de pe Abarim, că s-au zdrobit toți prietenii tăi.

În vremea propășirii tale Eu ți-am grăit, dar tu ai zis: "Nu ascult!" Așa a fost purtarea ta chiar din tinerețea ta și n-ai ascultat glasul Meu.

Pe toți păstorii tăi îi va împrăștia vântul, iar prietenii tăi se vor duce în robie. Atunci vei fi rușinat și batjocorit pentru toate faptele tale cele rele.

O, cel ce locuiești pe Liban și-ți faci cuibul în cedri, cum vei geme tu, când te vor ajunge chinurile ca durerile femeii ce naște!

Precum e adevărat că Eu trăiesc, a zis Domnul, tot așa este de adevărat că dacă Iehonia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda, ar fi inel la mâna Mea cea dreaptă, apoi și de acolo l-aș smulge.

Și te voi da în mâinile celor ce vor să-ți ia viața și în mâinile celor de care tu te temi, în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, și în mâinile Caldeilor;

Și te voi arunca pe tine și pe mama ta, care te-a născut, în .ară străină, unde nu v-ați născut

și veți muri acolo; iar în pământul unde va dori sufletul vostru să se întoarcă, nu vă veți mai întoarce".

Au doară acest om, Iehonia, este făptură blestemată și lepădată? Sau este vas netrebnic? Pentru ce sunt aruncați, el și neamul lui, și încă într-o țară pe care ei n-o știau?

O, țară, țară, țară, ascultă cuvântul Domnului!

Așa zice Domnul: "Scrieți pe omul acesta ca lipit de copii, ca om nenorocit în zilele sale, pentru că nimeni din neamul lui nu va mai ședea pe tronul lui David și să domnească peste Iuda!"