Ieremia
Capitolul 7
Cuvântul ce a fost de la Domnul către Ieremia: "Stai în ușa templului Domnului și rostește acolo cuvântul acesta și zi:
Ascultați cuvântul Domnului, toți bărbații lui Iuda, care intrați pe această poartă ca să vă închinați Domnului!
Așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Îndreptați-vă căile și faptele voastre și vă voi lăsa să trăiți în locul acesta!
Nu vă încredeți în cuvintele mincinoase care zic: "Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului".
Iar dacă vă veți îndrepta cu totul căile și faptele voastre, dacă veți face judecată cu dreptate între om și pârâșul lui,
Dacă nu veți strâmtora pe străin, pe orfan și pe văduvă, nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și nu veți merge după alți dumnezei spre pieirea voastră,
Atunci vă voi lăsa să trăiți în locul acesta și pe pământul acesta, pe care l-am dat părinților voștri din neam în neam.
Iată, vă încredeți în cuvinte mincinoase, care nu vă vor aduce folos.
Cum? Voi furați, ucideți și faceți adulter; jurați mincinos, tămâiați pe Baal și umblați după alți dumnezei, pe care nu-i cunoașteți,
Și apoi veniți să vă înfățișați înaintea Mea în templul Meu, asupra căruia s-a chemat numele Meu, și ziceți: "Suntem izbăviți", ca apoi să faceți iar toate ticăloșiile acelea?
Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voștri peșteră de tâlhari? Iată, Eu am văzut aceasta, zice Domnul.
Mergeri deci la locul Meu din Silo, unde făcusem altădată să locuiască numele Meu, și vedeți ce am făcut Eu cu el, pentru necredința poporului Meu Israel!
Și acum, de vreme ce ați făcut toate faptele acestea, zice Domnul, și Eu v-am grăit dis-de-dimineață și n-ați ascultat, v-am chemat și n-ați răspuns,
De aceea și cu templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu și în care voi vă puneți încrederea, și cu locul pe care vi l-am dat vouă și părinților voștri, voi face tot așa, cum am făcut cu Șilo;
Vă voi lepăda de la fața Mea, cum am lepădat pe toți frații voștri, toată seminția lui Efraim.
Tu însă nu te ruga pentru acest popor și nu înălța rugăciune și cerere pentru dânșii, nici nu mijloci înaintea Mea, că nu te voi asculta.
Nu vezi tu ce fac ei prin cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului?
Copiii adună lemne, iar părinții ațâță focul și femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru zeița cerului și să săvârșească turnări în cinstea altor dumnezei, ca să Mă rănească pe Mine.
Dar oare pe Mine Mă rănesc ei - zice Domnul - și nu pe ei înșiși, spre rușinea lor?"
De aceea, așa zice Domnul Dumnezeu: Iată se revarsă mânia Mea asupra locului acestuia, asupra oamenilor și dobitoacelor, asupra copacilor, asupra țarinii și asupra roadelor pământului, și se vor aprinde și nu se vor mai stinge".
Așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: "Arderile de tot ale voastre adăugați-le la jertfele voastre și mâncați carne;
Că părinților voștri nu le-am vorbit și nu le-am dat poruncă în ziua aceea, în care i-am scos din pământul Egiptului, pentru arderea de tot și pentru jertfă;
Ci iată porunca pe care ți-am dat-o: Să ascultați glasul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi Îmi veți fi poporul Meu, și să umblați pe toată calea pe care vă poruncesc Eu, ea să vă fie bine.
Dar ei n-au ascultat glasul Meu și nu și-au plecat urechea lor, ci au trăit după pofta și îndărătnicia inimii lor rele și s-au întors cu spatele către Mine, iar nu cu fața.
Din ziua când părinții voștri au ieșit din pământul Egiptului și până în ziua aceasta am trimis la voi pe toți robii Mei - proorocii - și i-am trimis în fiecare zi dis-de-dimineață;
Dar ei nu M-au ascultat și nu și-au plecat urechea lor, ci și-au învârtoșat cerbicia și s-au purtat mai rău decât părinții lor.
Și când le vei vorbi cuvintele acestea, ei nu te vor asculta; și când îi vei chema, nu-ți vor răspunde.
Atunci să le zici: Iată un popor care nu ascultă glasul Domnului Dumnezeului său și nu primește învățătură! Credința nu mai este; ea a dispărut din gura lor.
Tunde-ți părul tău și-l aruncă, și ridică plângere pe munți, că a lepădat Domnul și a părăsit pe neamul care și-a atras mânia Sa.
Că fiii lui Iuda fac rele înaintea ochilor Mei, zice Domnul, și și-au pus urâciunile lor în templul asupra căruia s-a chemat numele Meu ca să-l pângărească;
Și au zidit locurile înalte la Tofet, în valea fiilor lui Hinom, ca să-și ardă fiii și fiicele cu foc, ceea ce Eu nu le-am poruncit și ceea ce Mie nu Mi-a trecut prin minte.
De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai chema Tofet și valea fiilor lui Hinom, ci valea uciderii, și în Tofet se vor face înmormântări din pricina lipsei de loc.
Și vor fi trupurile poporului acestuia hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului, și nu va fi cine să le alunge.
Și voi curma în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului glasul de bucurie și glasul de veselie, glasul mirelui și glasul miresei, pentru că pământul acesta va fi pustiu".