Ieremia

Capitolul 18

Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia și i-a zis:

Scoală și intră în casa olarului și acolo îți voi vesti cuvintele Mele!

Și am intrat eu în casa olarului și iată acesta lucra cu roata și vasul pe care-l făcea olarul din lut s-a stricat în mâna lui; dar olarul a făcut dintr-însul alt vas, cum a crezut că-i mai bine să-l facă.

Și a fost cuvântul Domnului iarăși către mine și mi-a zis: "Casa lui Israel, oare nu pot să fac și Eu cu voi, ca olarul acesta, zice Domnul?

Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteți și voi în mâna Mea, casa lui Israel!

Dacă voi zice cândva despre un popor, sau despre un rege, că-l voi dezrădăcina, îl voi sfărâma și-l voi pierde;

Și dacă poporul acela, despre care am zis Eu acestea, se va întoarce de la faptele lui cele rele, atunci voi îndepărta răul ce gândeam să-i fac.

Sau dacă voi zice despre un popor sau despre un rege că-l voi întocmi și-l voi întări,

Și dacă acela va face rele înaintea ochilor Mei și nu va asculta de glasul Meu, atunci voi schimba binele cu care voiam să-l fericesc.

Spune deci bărbaților lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: Așa zice Domnul: Iată, Eu vă gătesc rele și uneltiri împotriva voastră. Așadar să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea; îndreptați-vă căile și purtările voastre!

Dar ei zic: "Este zadarnic! Noi vom trăi după gândul nostru și ne vom purta fiecare după învârtoșarea inimii noastre celei rele".

De aceea, așa zice Domnul: "Întrebați popoarele: Auzit-a oare cineva asemenea lucru? Lucruri peste măsură de urâcioase a făcut fecioara lui Israel.

Părăsește oare zăpada Libanului stânca muntelui? Ori seacă apele ce vin de departe și sunt reci și curgătoare?

Poporul Meu însă M-a părăsit. Tămâiază idoli, s-a poticnit în căile sale și a părăsit căile cele vechi, ca să umble pe poteci și pe drumuri nebătătorite, ca să-și facă țara grozăvie și batjocură veșnică,

Încât tot cel ce va trece prin aceasta să se mire și să clatine din cap.

Îi voi spulbera înaintea vrăjmașilor ca vântul cel de la răsărit, și nu fața, ci spatele îl voi întoarce spre ei în ziua necazului lor".

Zis-au ei: "Veniți să uneltim împotriva lui Ieremia, că nu va pieri legea din mâna preotului, nici sfatul de la înțelept, nici cuvântul (lui Dumnezeu) de la prooroc. Veniți să-l biruim cu limba și să nu luăm aminte la cuvintele lui!

Ia aminte la mine, Doamne, și auzi glasul potrivnicilor mei!

Se cuvine oare a răsplăti cu rău pentru bine? Ei însă sapă groapă sufletului meu. Adu-ți aminte că stau înaintea feței Tale, ca să grăiesc bine de ei și ca să abat de la ei mânia Ta.

Dă dar pe fiii lor la foamete și pune-i sub sabie! Femeile lor să fie fără copii și văduve, bărbații lor să fie loviți de moarte și tinerii lor să fie uciși cu sabia. în război.

Bocete să se audă prin casele lor, când fără de veste vei aduce oștiri asupra lor, că sapă groapă ca să mă prindă și pe ascuns au întins curse pentru picioarele mele.

Dar Tu, Doamne, știi tot ce uneltesc ei împotriva mea ca să mă omoare! Nu ierta nedreptatea lor și păcatul lor nu-l șterge dinaintea feței Tale! Doboară-i înaintea Ta și lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale!