Cartea întâia a Regilor
Capitolul 21
După aceea a mers David în Nobe, la preotul Ahimelec și s-a mixat Ahimelec la întâlnirea cu David și i-a zis: "De ce ești singur și nu este nimeni cu tine?"
Iar David a răspuns preotului Ahimelec: "Regele mi-a încredințat o taină și mi-a zis: Să nu știe nimeni pentru ce te-am trimis și ce însărcinare ți-am dat. De aceea mi-am lăsat oamenii într-un loc anumit.
Dă-mi dar ce ai la îndemână, vreo cinci pâini, sau ce se va găsi!"
Preotul însă a răspuns lui David și i-a zis: "Pâine obișnuită n-am la îndemână, dar este pâine sfințită; dacă oamenii tăi s-au înfrânat de la femei, pot să mănânce".
Iar David a răspuns preotului și i-a zis: "Femei n-am avut cu noi nici ieri, nici alaltăieri, de când am plecat, și vasele (trupurile) oamenilor sunt curate; deși călătoria nu este după orânduială religioasă, pâinea va rămâne curată în vasele (trupurile) lor".
Și i-a dat preotul pâinea sfințită, căci nu avea altă pâine, afară de pâinile punerii înainte, care fuseseră luate de la fala Domnului, ca să se pună în locul lor pâini proaspete.
În ziua aceea se afla acolo înaintea Domnului unul din slujitorii lui Saul, cu numele Doeg, idumeu, căpetenia păstorilor lui Saul.
Și a zis David către Ahimelec: "N-ai cumva la îndemână vreo suliță sau vreo sabie? Căci eu nu mi-am luat nici sabia, nici altă armă, deoarece porunca regelui a fost grabnică".
Preotul însă a răspuns: "Iată sabia lui Goliat filisteanul pe care l-ai ucis în Valea Stejarului; ea este învelită într-o haină, după efod; de vrei, ia-o; alta afară de aceea n-am aici". David a răspuns: "Ca ea nu mai este alta, dă-mi-o!" și i-a dat-o.
Apoi David s-a sculat și a fugit în aceeași zi de la fața lui Saul și a mers și s-a dus la Achiș, regele din Gat.
Iar slugile lui Achiș au zis acestuia: "Oare nu este acesta David, regele țării aceleia, și nu lui oare i se cânta în cor și se zicea: "Saul a biruit mii, iar David zeci de mii?"
David a pus cuvintele acestea la inimă și s-a temut tare de Achiș, regele din Gat,
Și s-a prefăcut nebun înaintea ochilor lui, făcând năzdrăvănii și scriind pe uși; mergea în mâini și lăsa să-i curgă balele pe barbă.
Atunci a zis Achiș robilor săi: "Nu vedeți că este un om nebun? La ce l-ați adus la mine?
N-am eu destui nebuni? De ce l-ați adus și pe acesta să se schimonosească înaintea mea? Nu cumva vreți să intre în casă la mine?"