Cartea întâia a Regilor

Capitolul 29

Atunci și-au adunat Filistenii toate cetele la Afec, iar Israeliții și-au așezat tabăra la fântâna cea din Izreel.

Căpeteniile Filistenilor mergeau cu sutele și cu miile lor; iar David și cu oamenii lui mergeau în urmă cu Achiș.

Căpeteniile Filistenilor însă au zis: "Ce este cu Evreii aceștia?" Achiș a răspuns căpeteniilor Filistenilor: "Nu știți oare că acesta este David, robul lui Saul, regele lui Israel? El este la mine de mai bine de un an și n-am găsit nimic rău la el de când a venit și până acum".

Și s-au mâniat pe el căpeteniile Filistenilor: "Dă drumul omului acestuia să se ducă să șadă la locul lui pe care i l-ai hotărât tu și să nu mai meargă cu noi la război pentru ca să nu se facă în război vrăjmașul nostru. Cu ce poate el să dobândească mila domnului său decât cu capetele acestor oameni?

Nu este oare el acel David, căruia i se cânta la horă: Saul a biruit mii, iar David zeci de mii?"

Atunci a chemat Achiș pe David și i-a zis: "Viu este Domnul! Tu ești om cinstit și ochilor mei le-ar fi plăcut ca tu să intri și să ieși cu mine în tabere; căci eu n-am văzut rău la tine de când ai venit la mine și până în ziua aceasta; dar în ochii căpeteniilor tu nu ești bun.

Întoarce-te dar acum și mergi sănătos, ca să nu arăți pe căpeteniile Filistenilor".

David însă a zis către Achiș: "Ce-am făcut eu oare și ce-ai găsit tu la robul tău de când am venit înaintea feței țale și până în ziua aceasta? Pentru ce să nu merg și să mă lupt cu vrăjmașii domnului meu, regele?"

Răspuns-a Achiș lui David: "Fii încredințat că în ochii mei tu ești bun, ca un înger al lui Dumnezeu; dar căpeteniile Filistenilor au zis: El să nu meargă cu noi la război.

Așadar scoală-te dimineață, tu și robii stăpânului tău, care au venit cu tine, și duceți-vă la locul pe care vi l-am rânduit eu și să nu ai gând râu în inima ta. Sculați-vă dar dimineață și, când se va lumina, plecați".

Și s-a sculat David, și oamenii lui, dimineața ca să plece și să se întoarcă în pământul Filistenilor, iar Filistenii s-au dus la război în Israel.