Cartea a doua a Regilor

Capitolul 18

Atunci a numărat David pe oamenii care erau cu el și a pus căpetenii peste sute și căpetenii peste mii.

Și a trimis David pe oamenii săi: a treia parte sub comanda lui Ioab, a treia parte sub comanda lui Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și a treia parte sub comanda lui Itai Gateul. Și a zis regele către oameni "și eu însumi voi merge cu voi".

Să nu mergi; i-au zis oamenii, că noi chiar de vom fugi, nu se va tine seamă de aceasta; și chiar de ar muri jumătate din noi, de asemenea nu se va line seamă; iar tu singur ești cât noi, zece mii. Deci pentru noi este mai bine ca tu să ne dai ajutor din cetate!

"Ce vi se pare că este bine, a răspuns regele, aceea voi face". Atunci a stat regele la poartă și a ieșit tot poporul rânduit pe sute și pe mii.

Au ieșit deci oamenii la câmp în întâmpinarea Israeliților, și s-a dat bătălia în pădurea lui Efraim.

Acolo a fost în ziua aceea bătălie mare; poporul israelit a fost înfrânt de robii lui David, căzând uciși douăzeci de mii de oameni.

Lupta s-a întins în tot ținutul acela și pădurea a mâncat în ziua aceea mai mulți oameni decât a doborât sabia.

Când s-a întâlnit Abesalom cu oamenii lui David, era călare pe un catâr. Când catârul a fugit cu el pe sub crăcile unui stejar mare, părul lui Abesalom s-a încurcat în crengile stejarului și el a rămas spânzurat în văzduh, iar catârul de sub el s-a dus înainte.

Atunci cineva a văzut aceasta și a spus lui Ioab, zicând: "Iată, am văzut pe Abesalom spânzurat de un stejar".

Dacă l-ai văzut, a zis Ioab către omul care-i adusese vestea, de ce nu l-ai doborât acolo, la pământ? ți-aș fi dat zece sicli de argint și o cingătoare!

"De mi-ai fi pus în mână și o mie de sicli de argint, a răspuns acela lui Ioab, nici atunci nu mi-aș fi ridicat mâna asupra fiului regelui, căci în auzul nostru ți-a poruncit regele ție și lui Abișai și lui Itai și a zis: "Cruțați-mi pe băiatul Abesalom!"

Și dacă eu însumi aș fi făcut altfel cu primejdia vieții mele, aceasta nu s-ar fi putut ascunde de rege și tu singur te-ai fi ridicat asupra mea".

"N-am la ce să mai zăbovesc cu tine", a zis Ioab. Apoi a luat în mână trei săgeți și le-a înfipt în inima lui Abesalom, care era încă viu în crengile stejarului.

Apoi au împresurat pe Abesalom zece tineri care duceau armele lui Ioab și, lovindu-l, l-au ucis.

După aceea Ioab a sunat din trâmbiță și s-au întors oamenii de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a cruțat poporul.

Apoi au luat pe Abesalom și l-au aruncat acolo în pădure într-o groapă adâncă și au aruncat deasupra lui o grămadă mare de pietre. Iar Israeliții s-au împrăștiat cu toții, ducându-se fiecare la casa sa.

Abesalom însă își făcuse un monument încă de pe când trăia, în Valea Regelui; căci își zisese: "Eu n-am fiu, ca să mi se păstreze amintirea!" și a dat monumentului numele său, așa că și astăzi se numește el: Monumentul lui Abesalom.

Iar Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis către Ioab: "Mă duc să vestesc pe regele că Domnul prin judecata Sa l-a izbăvit din mâinile dușmanilor lui".

"Astăzi, a răspuns Ioab, n-ai să fii un bun vestitor. Îl vei vesti în altă zi, iar nu astăzi, căci a murit fiul regelui".

"Du-te, a zis apoi Ioab către Hușai, du-te și spune regelui ceea ce ai văzut". Hușai, închinându-se înaintea lui Ioab, s-a dus numaidecât,

Iar Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis stăruitor către Ioab: "Fie ce-o fi, dar eu mă duc cu Hușai". "De ce să te duci, fiul meu? a zis Ioab. Nu duci o veste bună!"

"Fie și așa, a răspuns Ahimaaț, dar eu tot mă duc". "Du-te", i-a zis Ioab. Și a apucat Ahimaaț la fugă pe un drum mai de-a dreptul și a întrecut pe Hușai.

David ședea atunci între cele două porți; iar straja se suise pe acoperișul porții, pe zid, și, ridicându-și ochii, a văzut pe cel ce venea și a strigat și a zis către rege: "Iată un om vine în fugă".

"Dacă este numai unul, a zis regele, atunci ne aduce o veste". Omul însă se apropia din ce în ce mai mult.

Atunci straja a mai văzut un om venind în fugă; și a strigat straja la portar și a zis: "Iată că mai aleargă un om". "Și acela este un vestitor", a zis regele. "Eu văd, a zis straja, că mersul omului dinainte seamănă cu mersul lui Ahimaaț, fiul lui Țadoc".

Acesta este om bun, a zis regele, și vine cu veste bună!

Și a strigat Ahimaaț și a zis către rege: "Pace!" Apoi s-a închinat regelui cu fața până la pământ și a zis: "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul tău, Care a dat în mâinile noastre pe oamenii care își ridicaseră mâinile lor împotriva regelui, stăpânul meu!"

"Dar băiatul Abesalom este sănătos?" a întrebat regele. "Am văzut tulburare mare acolo când Ioab, robul regelui, a trimis pe robul tău, a zis Ahimaaț, dar eu nu știu ce era acolo".

"Treci și rămâi aici", a zis regele. Și Ahimaaț a trecut și a stat acolo.

Atunci a sosit și Hușai. Și Hușai a zis către rege: "Veste bună aduc regelui, stăpânul meu! Domnul ți-a făcut astăzi dreptate, izbăvindu-te din mâna tuturor celor ce s-au ridicat împotriva ta".

"Băiatul Abesalom este oare el sănătos?", a întrebat regele pe Hușai. "Întâmple-se dușmanilor regelui, stăpânul meu, a răspuns Hușai, și tuturor celor ce au uneltit rele împotriva ta, ce i s-a întâmplat lui!"

Atunci regele s-a tulburat și s-a dus în foișorul de deasupra porții și a plâns, iar când se ducea, zicea: "O, fiul meu Abesalom, Abesalom, fiul meu! Mai bine muream eu în locul tău! Abesalom, Abesalom, fiul meu!"