Cartea a doua a Regilor
Capitolul 22
Atunci a cântat David cântarea aceasta Domnului, în ziua când Domnul l-a izbăvit de toți vrăjmașii lui și din mâinile lui Saul, și a zis:
"Domnul este întărirea mea, scăparea mea și izbăvitorul meu.
Dumnezeu este stânca mea cea de scăpare, Scutul meu și puterea cea mântuitoare, Adăpostul meu cel tare și scăparea mea! Mântuitorul meu, din necaz m-ai izbăvit!
Pe Domnul Cel vrednic de laudă L-am chemat Și de vrăjmașii mei am fost izbăvit.
Valurile morții mă-mpresuraseră Și eram potopit de șuvoaiele răutății;
Lanțurile iadului mă încătușaseră și eram prins în lanțurile morții.
Dar în necazul meu am chemat pe Domnul, Strigăt am înălțat către Dumnezeul meu Și El mi-a auzit glasul din locașul Său Și strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
Atunci s-a clătinat și s-a cutremurat pământul, Și temeliile cerurilor s-au zguduit, Pentru că Se mâniase Domnul!
Fum ieșea din nările Lui, Din gura Lui ieșea foc mistuitor Și cărbuni aprinși țâșneau.
Plecat-a cerurile și S-a coborât Și sub picioarele Lui era negură deasă.
Șezut-a pe heruvimi și a zburat, zburat-a pe aripile vântului!
Din negură Și-a făcut adăpost Și cort împrejurul Său; Cu ape întunecoase și cu nori negri era înfășurat.
De strălucirea ce-I mergea înainte Se împrăștiau norii, Aruncând grindină și cărbuni de foc.
Atunci Domnul a tunat în ceruri Și Cel Preaînalt a făcut să răsuna glasul Său;
Slobozit-a săgețile Sale și a împrăștiat pe vrăjmași, Înmulțitu-Și-a fulgerele și i-a pus pe fugă.
De certarea Ta, Doamne, De suflarea nărilor Tale, S-au arătat fundurile mării Și temeliile lumii s-au descoperit.
Tinzându-Și El mâna de sus, m-a apucat Și m-a scos din ape adânci;
Izbăvitu-m-a de vrăjmașul meu cel puternic, De cei ce mă urau și erau mai tari ca mine:
Aceștia mă împresuraseră în ziua necazului, Dar Domnul a fost ajutorul meu;
El m-a scos le loc larg, izbăvitu-m-a, pentru că m-a iubit!
Domnul mi-a dat după nevinovăția mea, După curăția mâinilor mele mi-s plătit.
Căci am urmat căile Domnului, Și înaintea Dumnezeului meu m-am pocăit.
Toate poruncile Lui le-am avut înaintea mea Și de la legea Lui nu m-am abătut.
Fără prihană am fost înaintea Lui Și de nedreptate m-am păzit.
Deci Domnul mi-a plătit după nevinovăția mea Și după curăția mâinilor mele pe care a cunoscut-o.
Căci Tu, Doamne, cu cel bun Te arăți bun, Cu omul drept Te porți cu dreptate,
Cu cel cuvios, Cuvios ești, Iar cu cel îndărătnic, Te porți după îndărătnicia lui.
Tu pe poporul smerit îl izbăvești, Iar ochii cei mândri îi smerești.
Tu ești lumina mea, Doamne! Doamne, luminează întunericul meu!
Cu Tine mă voi arunca spre oștirea înarmată, Cu Dumnezeul meu voi doborî zidul.
Căile Domnului sunt desăvârșite, Cuvântul Domnului e lămurit prin foc. Și scut este El tuturor celor ce nădăjduiesc în El;
Căci cine este Dumnezeu, dacă nu Domnul? Și cine este apărător, dacă nu Dumnezeul nostru?
Dumnezeu este Cel ce mă încinge cu putere și calea cea dreaptă-mi arată;
Care dă picioarelor mele sprinteneala cerbului, Și la locurile cele înalte mă așează;
Care-mi deprinde mâinile mele la război Și brațele mele să întindă arzul de aramă.
Doamne, Tu mă aperi cu scutul Tău izbăvitor, Cu dreapta Ta mă sprijini și înalți cu bunătatea Ta,
Tu lărgești calea sub pașii mei Și picioarele mele nu se poticnesc.
Urmări-voi pe vrăjmașii mei și-i voi prinde. Nu mă voi întoarce până nu-i stârpesc.
Îi voi lovi și nu se vor putea ține. Cădea-vor sub picioarele mele.
Tu mă încingi cu putere pentru război Și faci să cadă potrivnicii sub mine
Pe vrăjmașii mei Tu-i pui pe fugă înaintea mea și pe cei ce mă urăsc îi spulberi.
Striga-vor, dar nimeni nu-i va scăpa, Pe Domnul vor striga, dar nu-i va auzi;
Ca praful ce-l ia vântul îi voi pisa și-i voi călca în picioare ca tina ulițelor.
Tu mă izbăvești de răzvrătirea poporului Și în fruntea neamurilor mă pui.
Poporul pe care nu-l cunoșteam îmi slujește Și dintr-un cuvânt mi se supune.
Fiii celor de alt neam pălesc de frică și tremură în zidurile cetății lor.
Viu este Domnul și binecuvântat este numele Lui! Lăudat fie Dumnezeu, Cel ce mă izbăvește,
Dumnezeu, Cel ce mă răzbună, Care pune popoarele sub stăpânirea mea Și de vrăjmașii mei mă izbăvește.
Doamne, Tu mă înalți peste vrăjmașii mei Și de omul nedrept mă izbăvești.
De aceea Te voi lăuda printre popoare și voi da slavă numelui Tău,
Cel ce dă biruință strălucită regelui Său Și face milă cu unsul Său, David, Și cu urmașii lui din veac în veac".