Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)

Capitolul 22

În locul lui locuitorii Ierusalimului au făcut rege pe Ohozia, fiul cel mai mic al lui, fiindcă pe toți fiii cei mai mari îi ucisese mulțimea care venise cu Arabii la tabără. Astfel s-a făcut rege Ohozia, fiul lui Ioram, regele Iudei.

Ohozia era de douăzeci și doi de ani când s-a făcut rege și a domnit în Ierusalim un an. Pe mama lui o chema Atalia și era fiica lui Omri.

El de asemenea a mers pe drumul casei lui Ahab, pentru că a avut pe mama lui sfătuitoare la fapte nelegiuite.

De aceea a făcut el lucruri care nu erau plăcute ochilor Domnului, ca și casa lui Ahab; pentru că pe casa aceasta a avut-o el de sfătuitor după moartea tatălui său, spre pieirea lui.

După sfatul lor, a plecat cu Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, la război împotriva lui Hazael, regele Siriei, în Ramotul din Galaad. Atunci arcașii sirieni au rănit pe Ioram.

Acesta, ca să se lecuiască de rănile ce căpătase la Ramot, când s-a luptat cu Hazael, regele Siriei, s-a întors înapoi la Izreel. Și Ohozia, fiul lui Ioram, regele Iudei, s-a dus și el la Izreel, ca să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, pentru că acela era bolnav.

Cu voia lui Dumnezeu și spre pieirea lui a venit Ohozia la Ioram, căci, după sosirea lui aici, a plecat cu Ioram împotriva lui Iehu, fiul lui Nimși, pe care-l unsese Domnul pentru stârpirea casei lui Ahab.

Astfel pe când Iehu aducea la îndeplinire judecata care era asupra casei lui Ahab, a găsit și pe căpeteniile lui Iuda și pe fiii fraților lui Ohozia, care-i slujeau, și i-a ucis.

Apoi Iehu a poruncit să caute și pe Ohozia și l-au prins pe când el se ascundea în Samaria, l-au adus la Iehu și l-au ucis și l-au înmormântat, căci ziceau: "Este fiul lui Iosafat care a căutat pe Domnul din toată inima sa". și n-a rămas în casa lui Ohozia nimeni care să poată domni,

Căci Atalia, mama lui Ohozia, văzând că a murit fiul ei, s-a sculat și a stârpit toată sămânța de rege din casa lui Iuda.

Dar Ioșeba, fiica regelui Ioram, a pus mâna pe Ioaș, fiul lui Ohozia" l-a scos din mijlocul fiilor regelui, care aveau să fie uciși și l-a ascuns pe el și pe doica lui în odaia de dormit. Și astfel Ioșeba, fiica regelui Ioram, femeia lui Iehoiada preotul și sora lui Ohozia, a ascuns pe Ioaș din fata Ataliei, și nu l-a omorât.

Și l-au ținut ei ascuns în templul lui Dumnezeu șase ani; iar peste țară a domnit Atalia.