Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)
Capitolul 27
Iotam era de douăzeci și cinci de ani când a fost făcut rege și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Ierușa, fiica lui Sadoc.
Acesta a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, întocmai cum a făcut și Ozia, tatăl său, numai că n-a intrat, ca el, în locașul sfânt al Domnului. Și poporul continua încă să se strice.
El a zidit porțile cele de sus ale templului Domnului Și a făcut multe adaosuri la zidul Ofel.
La fel a zidit și cetăți pe muntele lui Iuda, iar în păduri, cetățui și turnuri.
Iotam a avut război cu regele Amoniților și i-a biruit. În acel an Amoniții i-au dat o sută de talanți de argint, zece mii de core de grâu și zece mii core de orz. Această dare i-au dat-o Amoniții și în al doilea și în al treilea an.
Și s-a făcut Iotam așa de puternic, pentru că și-a îndreptat căile sale numai înaintea feței Domnului Dumnezeului său.
Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele sale și purtarea sa se găsesc scrise în cartea regilor lui Israel și a regilor lui Iuda.
El era de douăzeci și cinci de ani când a fost făcut rege și a domnit în Ierusalim șaisprezece ani.
Apoi a răposat Iotam cu părinții săi, și l-au înmormântat în cetatea lui David. Iar în locul lui a fost făcut rege Ahaz, fiul său.