Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)
Capitolul 7
Când a sfârșit Solomon rugăciunea, s-a pogorât foc din cer și a mistuit arderea de tot și jertfele, și slava Domnului a umplut templul.
Atunci n-au putut preoții să intre în templul Domnului din pricina slavei lui Dumnezeu care umpluse templul.
Și toți fiii lui Israel, văzând cum s-a coborât focul și slava Domnului peste templu, au căzut cu fața la pământ pe pardoseală, s-au închinat și au slăvit pe Domnul: "Că este bun, că în veac este mila Lui!"
Apoi regele și tot poporul au început să aducă jertfe înaintea feței Domnului.
Regele Solomon a adus jertfă douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi; așa au sfințit templul lui Dumnezeu regele și tot poporul.
Preoții stăteau la slujbele lor și leviții cu instrumentele de cântare ale Domnului, pe care le făcuse regele David, ca să laude pe Domnul: "Că în veac este mila Lui"; căci David cu acestea Îl slăvea, iar preoții trâmbițau din trâmbițe înaintea lui, iar Israelul tot stătea de față.
Apoi a mai sfințit Solomon și mijlocul curții care era înaintea templului Domnului; căci a adus acolo arderile de tot și grăsimea jertfelor de împăcare, fiindcă jertfelnicul cel de aramă pe care îl făcuse Solomon nu putea cuprinde arderile de tot și prinoasele de pâine și de grăsime.
În vremea aceea a făcut Solomon sărbătoare de șapte zile și împreună cu el a prăznuit tot Israelul, adunare foarte mare, venită de la intrarea Hamatului, până la râul Egiptului.
Iar în ziua a opta au sărbătorit încheierea sărbătorii, căci sfințirea jertfelnicului a ținut șapte zile, iar sărbătoarea alte șapte zile.
Și în ziua a douăzeci și treia a lunii a șaptea, regele a dat drumul la corturile sale poporului, care se bucura și se veselea de binele ce dăduse Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său Israel.
Astfel a isprăvit Solomon templul Domnului și casa regelui; tot ce plănuise Solomon în inima sa să facă pentru templul Domnului și pentru casa sa, le-a isprăvit după dorință.
Atunci S-a arătat Domnul lui Solomon, noaptea, și i-a zis: "Am auzit ruga ta și Mi-am ales locul acesta să fie templu pentru aducerea de jertfe.
De voi încuia cerul și nu va fi ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce țara, sau voi trimite vreo boală molipsitoare asupra poporului Meu
Și se va smeri poporul Meu, care se numește cu numele Meu, și se vor ruga și vor căuta fața Mea, și se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor și le voi tămădui țara.
Acum ochii Mei vor fi deschiși și urechile Mele vor fi cu luare-aminte la rugăciunea ce se va face în locul acesta.
Căci am ales acum și am sfințit templul acesta, pentru ca să fie numele Meu acolo în veci; și ochii Mei și inima Mea să fie acolo în toate zilele.
Dacă tu vei umbla înaintea fetei Mele, cum a umblat David, tatăl tău, și vei face toate câte ți-am poruncit, și vei păzi rânduielile și legile Mele,
Atunci îți voi întări tronul regatului tău, după cum am făgăduit lui David, tatăl tău, când am zis: Nu va lipsi din tine bărbat care să domnească peste Israel.
Iar dacă vă veți abate și veți părăsi rânduielile Mele și poruncile Mele, care vi le-am dat, și vă veți duce și veți începe a sluji la alți dumnezei și vă veți închina lor,
Atunci voi stârpi pe Israel de pe fața pământului Meu pe care l-am dat lor, și templul acesta pe care l-am sfințit numelui Meu, îl voi lepăda de la fața Mea, iar pe Israel îl vai da de pildă și de ocară la toate popoarele;
Iar de templul acesta înalt va rămâne uimit tot cel ce va trece pe lângă el, și va zice: Pentru ce a făcut așa Domnul cu pământul acesta și cu templul acesta?
Și vor zice: Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor, Care i-a scos din pământul Egiptului, și pentru că s-au lipit de alți dumnezei și s-au închinat și au slujit lor, pentru aceea a adus El asupra lor toate relele acestea".