Cartea a patra a Regilor
Capitolul 16
În anul al șaptesprezecelea al lui Pecah, fiul lui Remalia, a fost făcut rege Ahaz, fiul lui Ioatam, regele lui Iuda.
Ahaz era de douăzeci de ani când s-a făcut rege și a domnit în Ierusalim șaisprezece ani, dar n-a făcut fapte plăcute în ochii Domnului Dumnezeului său, ca David, strămoșul său,
Ci a pășit pe urmele regilor lui Israel și chiar și pe fiul său l-a trecut prin foc, urmând urâciunile popoarelor pe care le alungase Domnul de la fața fiilor lui Israel;
Și a adus jertfe și tămâieri pe înălțimi și dealuri și sub tot pomul umbros.
Atunci s-au dus Rațon, regele Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, asupra Ierusalimului, ca să-l cuprindă și au ținut pe Ahaz împresurat, dar nu l-au putut birui.
În vremea aceea Rațon, regele Siriei, a întors Elatul la Siria și a izgonit pe Iudei din Elat; apoi au intrat în Elat Edomiții și trăiesc acolo până în ziua de astăzi.
Atunci a trimis Ahaz soli la Tiglatfalasar, regele Asiriei, să-i spună: "Robul tău și fiul tău sunt eu; vino și mă apără de mâna regelui Siriei și de mâna regelui lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea!"
Cu acel prilej a luat Ahaz argintul și aurul care s-a găsit în templul Domnului și în vistieria casei domnești și l-a trimis dar regelui Asiriei.
Deci l-a ascultat regele Asiriei și s-a dus regele Asiriei la Damasc, unde a prins pe Rațon și pe locuitorii lui i-a strămutat în Chir, iar pe Rațon l-a ucis.
Atunci a ieșit regele Ahaz întru întâmpinarea lui Tiglatfalasar, regele Asiriei, la Damasc; și a văzut jertfelnicul cel din Damasc și a trimis regele Ahaz lui Urie preotul chipul jertfelnicului și planul alcătuirii lui.
Iar preotul Urie a făcut un jertfelnic după planul ce i-l trimisese regele Ahaz din Damasc; așa a făcut preotul Urie până a venit regele de la Damasc.
Iar dacă a venit regele de la Damasc și a văzut jertfelnicul, s-a apropiat regele de jertfelnic,
A adus jertfă pe el și a ars arderea de tot a sa cu darul de pâine; a săvârșit turnarea sa și l-a stropit cu sângele jertfei de împăcare.
Iar jertfelnicul cel de aramă, care era înaintea Domnului, l-a mutat din fața templului, dintre jertfelnicul cel nou și templul Domnului, și l-a pus în partea dinspre miazănoapte a acestuia.
Apoi regele Ahaz a dat poruncă preotului Urie, zicând: "Pe jertfelnicul cel mare să arzi arderea de tot cea de dimineață și darul de pâine cel de seară, arderea de tot a regelui și darul lui de pâine, arderea de tot din partea întregului popor al țării și darul lui cel de pâine, turnarea lui și cu tot sângele arderii de tot și cu tot sângele jertfei să-l stropești, iar jertfelnicul cel de aramă va rămâne până voi vedea ce este de făcut cu el".
Și a făcut preotul Urie așa cum a poruncit regele Ahaz.
După aceea a desprins regele Ahaz pervazurile postamentelor, a luat bazinele de pe ele și a luat și marea de pe boii cei de aramă, care erau sub ea și a așezat-o pe o temelie de piatră;
A desființat de asemenea pridvorul acoperit numit al zilei de odihnă, care fusese făcut la templul Domnului și pridvorul din afară al templului Domnului, care se numea al regelui, numai ca să placă regelui Asiriei.
Celelalte știri despre Ahaz și cele ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda.
Apoi a răposat Ahaz cu părinții săi în cetatea lui David; iar în locul lui a fost făcut rege Iezechia, fiul său.