Cartea a patra a Regilor

Capitolul 21

Manase era de doisprezece ani când s-a făcut rege și a domnit în Ierusalim cincizeci și cinei de ani. Numele mamei lui era Hefțibah.

Acesta a făcut lucruri netrebnice înaintea Domnului, urmând urâciunile păgânilor pe care-i izgonise Domnul de la fața fiilor lui Israel.

El a făcut din nou înălțimile pe care le stricase tatăl său Iezechia și a așezat jertfelnice pentru Baal; a făcut Așere, cum făcuse și Ahab, regele lui Israel, și s-a închinat la toată oștirea cerească, slujind acesteia.

Apoi a zidit jertfelnice chiar și în templul Domnului, de care zisese Domnul: "În Ierusalim voi pune numele Meu!"

Și a făcut jertfelnice la toată oștirea cerului în amândouă curiile templului Domnului;

A trecut pe fiul său prin foc, a ghicit, a vrăjit, a adus oameni care se îndeletniceau cu chemarea morților și vrăjitori și a făcut și alte multe lucruri urâte Domnului, ca să-L mânie.

După aceea chipul Așerei pe care îl făcuse l-a așezat în casa despre care Domnul îi zisese lui David și lui Solomon, fiul lui: "În casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, voi pune numele Meu pe vecie;

Și nu voi mai da să calce picior de israelit afară din țara pe care am dat-o părinților lor, de se vor sili să se poarte potrivit cu toate cele ce Eu le-am poruncit și cu toată legea care le-a dat-o robul Meu Moise".

Dar ei n-au ascultat, ci i-a rătăcit Manase până într-atâta, încât ei s-au purtat mai rău decât acele popoare pe care Domnul le stârpise de la fața fiilor lui Israel.

Atunci Domnul a grăit prin prooroci, robii Săi, și a zis:

"Pentru că Manase, regele Iudei, a făcut astfel de urâciuni, mai rele decât tot ce au făcut Amoreii care au fost înainte de el, și a vârât pe Iuda în păcat cu idolii lui,

De aceea așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată Eu voi aduce așa rău asupra Ierusalimului și asupra lui Iuda, încât celui ce va auzi îi vor țiui amândouă urechile;

Și voi întinde peste Ierusalim frânghia de măsurat a Samariei și cumpăna casei lui Ahab, și voi șterge Ierusalimul, așa cum se șterge un vas și se pune apoi cu gura în jos;

Și voi lepăda rămășita moștenirii Mele și-i voi da în mâinile vrăjmașilor lor, și vor fi de pradă și de jaf pentru toți prietenii lor,

Pentru că au făcut lucruri netrebnice înaintea ochilor Mei și M-au mâniat din ziua aceea când părinții lor au ieșit din Egipt și până în ziua aceasta".

Mai mult încă, Manase, pe lângă păcatul său de a fi dus pe Iuda în ispită, a vărsat și foarte mult sânge nevinovat, încât a mânjit Ierusalimul de la o margine la alta.

Celelalte știri despre Manase și despre toate câte a făcut el și despre păcatele lui, în ce anume a păcătuit, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda.

Apoi a răposat Manase cu părinții săi și a fost îngropat în grădina de lângă casa lui, în grădina lui Uza, iar în locul lui s-a făcut rege Amon, fiul său.

Amon era de douăzeci și doi de ani când s-a făcut rege și a domnit doi ani în Ierusalim. Numele mamei lui era Meșulemet, fiica lui Haruț din Iotba.

Și acesta a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, cum făcuse și Manase, tatăl său;

A umblat întocmai pe aceeași Cale pe care umblase și tatăl său, slujind idolilor cărora slujise și tatăl său și închinându-se lor.

A părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților săi și n-a umblat în calea Domnului.

Dar slugile lui Amon s-au răzvrătit împotriva lui și au ucis pe rege în casa lui.

Poporul însă a ucis pe toți cei ce luaseră parte la răzvrătire împotriva regelui Amon și a pus rege în locul lui pe Iosia, fiul lui.

Celelalte știri despre Amon și despre cele ce a făcut el sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda.

Amon a fost îngropat în gropnița lui, în grădina lui Uza, iar în locul lui s-a făcut rege Iosia, fiul lui.