Cartea lui Iov

Capitolul 14

Omul născut din femeie are puține zile de trăit, dar se satură de necazuri.

Ca și floarea, el crește și se veștejește și ca umbra el fuge și e fără durată.

Și asupra lui privești și pe mine Tu mă silești să vin la judecată cu Tine.

Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!

Deoarece zilele lui sunt măsurate și știi socoteala lunilor lui și i-ai pus un hotar peste care nu va trece.

Întoarce-ți privirea de la el, ca să aibă puțin răgaz, să se poată bucura ca simbriașul la sfârșitul zilei (de muncă).

Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el crește din nou și vlăstarii nu-i vor lipsi.

Dacă rădăcina lui îmbătrânește în pământ și dacă trunchiul lui putrezește,

Când dă de apă înverzește din nou și se acoperă cu ramuri ca și cum ar fi atunci sădit.

Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul își dă sufletul, unde mai este el?

Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă și să sece.

La fel și omul se culcă și nu se mai scoală; și cât vor sta cerurile, el nu se mai deșteaptă și nu se mai trezește din somnul lui.

O, de m-ai ascunde în împărăția morților, ca să mă ții acolo până când va trece mânia Ta, și de mi-ai soroci o vreme, când iarăși să-ți aduci aminte de mine!

Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăși viu? Toate zilele robiei mele aș aștepta până ce vor veni să mă schimbe.

Atunci Tu mă vei chema și eu Îți voi răspunde; Tu vei cere înapoi lucrul mâinilor Tale.

Pe când astăzi Tu numeri pașii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama la păcatul meu.

Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac și greșeala mea ai spăla-o și ai face-o albă.

Și precum muntele se dărâmă și se preface în nisip și precum stânca e rostogolită din locul ei,

Și precum apele mănâncă pietrele și valurile lor acoperă pământul, tot așa Tu sfărâmi nădejdea omului.

Tu Te ridici uriaș împotriva lui, și el se nimicește; Tu schimbi înfățișarea lui și-l trimiți de la Tine.

Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai știe; dacă au ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede.

Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale".