Cartea lui Iov
Capitolul 19
Atunci Iov a început să vorbească și a zis:
"Câtă vreme veți întrista voi sufletul meu și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?
Iată a zecea oară de când mă batjocoriți. Nu vă este rușine că vă purtați așa?
Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greșeala mea este pe capul meu.
Iar dacă voi vă faceți tari și mari împotriva mea și-mi scoateți ochii cu ticăloșia mea,
Să știi că Dumnezeu este Cel ce mă urmărește și că El m-a învăluit cu lațul Său.
Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; țip în gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate.
El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, și a acoperit cu beznă toate drumurile mele.
M-a dezbrăcat de mărirea mea și mi-a smuls cununa de pe cap.
M-a dărâmat de jur împrejur și sunt în ceasul morții și nădejdea mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac.
Aprins-a împotriva mea mânia Sa și m-a luat drept dușmanul Său.
Hoardele Sale sosesc grămadă, își fac drum până la mine și pun tabără de jur împrejurul cortului meu.
A depărtat pe frații mei de lângă mine și cunoscuții mei își întorc fața când mă văd.
Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine.
Cei ce locuiau împreună cu mine și slujnicele mele se uită la mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă țară.
Chem pe sluga mea și nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea.
Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea și am ajuns să miros greu pentru fiii cei născuți din coapsele mele.
Până și copiii îmi arată dispreț; când mă scol, vorbesc pe seama mea.
Toți sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc și aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
Oasele mele ies afară din piele și nu mi-au mai rămas tefere decât gingiile.
Milă fie-vă de mine, aveți milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit!
De ce mă prigoniți cu urgia lui Dumnezeu și nu vă mai săturați de carnea mea?
Cit aș vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aș vrea să fie săpate pe aramă.
Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier și de plumb, într-o stâncă!
Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă.
Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.
Pe El Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine.
Iar dacă ziceți: Cum îl vom urmări și ce pricină de proces vom găsi noi în el?
Temeți-vă de sabie, pentru voi înșivă, când mânia va izbucni împotriva greșelii voastre. Și atunci veți învăța că este o judecată!"